31.8 C
Bistrița
luni, august 10, 2026

FOTO/VIDEO: Echipa de handbal, prezentată de solistul trupei Talisman! Impresionant meci, frumoasă victorie!

În această seară s-a disputat meciul de prezentare al echipei bistrițene de handbal. Fetele au învins echipa de la Roman. Talisman a fost trupa ce le-a cântat fetelor, iar sala arhiplină a susținut echipa purtând tricouri roșii.

A sosit momentul mult așteptat de iubitorii handbalului. Echipa bistrițeană de fete a fost adoptată de reînviatul Club Gloria 2018.

În această seară, într-un meci amical cu C.S. M. Roman, a fost prezentat lotul cu care se va ataca sezonul 2018-2019.

În deschiderea meciului a fost un moment de divertisment. Cei prezenți au admirat un show susținut de trupa Cheers. Trupa Talisman a susținut un mic concert, iar apoi Florin Săsărman a intonat imnul echipei.

Lotul de fete a fost prezentat chiar de solistul trupei Talisman. Astfel, suporterii au aflat care sunt fetele ce vor lupta pentru victorie în acest sezon. Este vorba de Ana Maria Măzăreanu, Cristina Sîntămărean, Ana Maria Inculeț, Magdalena Paraschiv, Andreea Bărbos, Oana Chirilă Țiplea, Almudena Rodriguez, Laura Pristăvița, Szilvia Szabo, Daniela Rațiu, Paula Garcia Avila, Denisa Giurgiuca, Teodora Bloj, Andreea Tetean, Valentina Ardean Elisei, Nicoleta Dincă, Bianca Zegrean și Emilia Ghiulgian Adin.

Fetele noastre au luptat încă de la început. După prima repriză, scorul era de 16 la 10, ca finalul să fie 30 la 25, pentru echipa Bistriței.

Pentru echipa noastră au marcat Oana Țiplea ( 7 ), Valentina Ardean Elisei ( 6 ), Nicoleta Dincă ( 4 ) , Szilvia Szabo ( 4 ), Andreea Tetean ( 4 ), Magdalena Paraschiv ( 2), Laura Pristavita ( 1 ), Paula Garcia Avila ( 1 ) și  Daniela Ratiu ( 1 ).
În poartă, Ana Maria Măzăreanu a salvat 7 din cele 13 aruncări pe poarta Bistriței ( procentaj 53%), Cristina Sîntămărean 5 din 14 (35%) și Ana Maria Inculeț 4 din 14 (28%).

Meciul s-a disputat cu casa închisă, tribuna fiind arhiplină. Mai mult, suporterii au avut tricouri roșii, la fel ca și echipa Gloria 2018.

[arve url=”https://youtu.be/WH1c6e7ipeA” /]

[arve url=”https://youtu.be/AVyystBrlpE” /]

[arve url=”https://youtu.be/g9H9gpWW7QM” /]

[arve url=”https://youtu.be/P7xa9lS8oTk” /]

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.