0.6 C
Bistrița
marți, decembrie 23, 2025

FOTO/VIDEO: Gloria Bistrița câștigă cu o diferență colosală ultima partidă din 2025 cu SCM Galați

În mod normal, partida dintre CS Gloria Bistrița și SCM Galați, penultima din anul 2025 în prima ligă de handbal feminin, ar fi trebuit să aibă loc pe malul Dunării. Însă cele două echipe s-au înțeles să joace la Bistrița și returul să se desfășoare la Galați. Așa cum era de așteptat, Gloria Bistrița, echipa mult mai valoroasă din toate punctele de vedere, nu i-a dat nicio șansă adversarei.

Gloria Bistrița a început puternic și a majorat ecartul treptat, la pauză având plus 14 pe tabelă. Și în repriza secundă, elevele lui Carlos Viver au continuat să domine și să marcheze. În cele din urmă, au punctat o diferență de 26 de goluri între ele și echipa din Galați.

Scorul sezonului a fost 46-20, după ce înainte cea mai mare diferență se înregistrase la meciul SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu Jiu, scor 40-18.

Cele mai bune marcatoare ale partidei au fost Burlachenko, Laslo și Ostase, fiecare cu câte 6 goluri. Pentru Bistrița au mai punctat Stoica (5), Arcos (5), Seraficeanu (4), Kerekes (3), Gutierrez (3), Gassama (3), Delgado (2), Kobylinska (1). 

De remarcat și primele două reușite în campionat pentru tânara extremă Maria Iuliana Crăciun, convocată în premieră la prima echipă.

A fost ultima partidă din 2025 pentru echipa de handbal a CS Gloria Bistrița. Sportivele clubului vor intra într-o binemeritată pauză cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Reunirea lotului se va face la începutul lunii ianuarie, pentru pregătirea meciului de Champions League cu OTP Group Buducnost, în 10 ianuarie 2026 la Teraplast Arena. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos:  

FOTO: A-nceput Târgul de Nunți ”Magia Nunților”! Aveți șansa să vă câștigați rochia de mireasă și costumul de mire!

Sute de rochii de mireasă, costume elegante, parfumuri, decoruri, bunătăți de pus pe masă, invitații de...

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.