-4.3 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 10, 2026

FOTO/VIDEO – Grav accident de circulație în Viișoara. Un copil de 9 ani este în comă

În urmă cu puțin timp a avut loc un grav accident de circulație în cartierul Viișoara. Un copil de 9 ani este în comă, fiind solicitat elicopterul SMURD pentru a-l prelua și transporta într-un centru universitar.

Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în Viișoara, pe DN17. Din primele informații rezultă că un sucevean de 43 de ani care se îndrepta spre casă, a adormit la volan, a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens, unde a lovit un cap de pod.

În urma impactului a fost rănit atât șoferul, cât și băiețelul de 9 ani, care îl însoțea și care, se pare, îi era chiar fiu. Băiețelul a fost grav rănit, fiind momentan în comă. Băiețelul se afla pe bancheta din spate în momentul producerii accidentului și a fost aruncat în față.

Echipajele medicale SAJ și SMURD ajunse la fața locului au solicitat un elicopter SMURD pentru a-l prelua pe micuț și transporta la o clinică de specialitate. Șoferul a fost transportat și el cu un echipaj SAJ la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

„La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit două victime neîncarcerate: un copil și un adult. Din păcate, copilul este inconștient. Va fi preluat de către elicopterul SMURD, de la heliportul ISU Bistrița-Năsăud”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

UPDATE:

Potrivit martorului care a văzut accidentul, în urma impactului, autoturismul a rămas pe o parte. În încercarea de a-i ajuta, acesta a repus mașina pe roți, deși copilul de 9 ani era încă în interior.

„Culmea, mă uitam pe geam și am auzit cum a lovit podul. Erau într-o parte, răsturnați. Până am răsturnat mașina s-a anunțat la 112”, a declarat martorul care a și acordat primul ajutor răniților.

Întâmplarea a făcut ca prin zonă să treacă, la scurt timp după accident, și un asistent medical, care a sunat la 112 și a ajutat victimele.

Copilul a fost transportat cu un elicopter SMURD la o clinică de specialitate din Târgu Mureș.

„Un bărbat de 43 de ani din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DN17, prin localitatea Viișoara, pe fondul oboselii, ar fi pierdut controlul volanului, răsturnându-se în șanțul din afara părții carosabile.În urma accidentului rutier a rezultat rănirea unui minor de 9 ani, pasager în autoturism. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează în continuare cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: