1.9 C
Bistrița
duminică, decembrie 8, 2024

FOTO/VIDEO: Membri cu drepturi depline, într-un club select! „Mulțumiri părinților care v-au crescut atât de frumos”

24 de tineri voluntari din Bistrița au fost primiți zilele trecute, în cadrul unei ceremonii speciale, într-un club cât se poate de select, care se poate lăuda cu un statut foarte vechi și peste 100 de ani de activitate.

Atmosferă emoționantă, zilele trecute, la un hotel din Bistrița. 24 de tineri membri aspiranți au devenit – după multă muncă și implicare – membri cu drepturi depline (dar și obligații) în Club Leo Bistrița „Poarta Transilvaniei”, „fratele” mai mic al Lions Club Bistrița.

S-a bătut gongul și s-au intonat imnurile României, al SUA și al celor două cluburi participante. Ceremonia a continuat cu câteva cuvinte din partea unor membri Lions Club. Apoi proaspeții membri LEO au explicat celor prezenți de ce își doresc apartenența la acest club și au depus juramântul de a participa la actele de voluntariat și ședințele clubului.

Ceremonia s-a încheiat cu înmânarea unor diplome de membru LEO și specificele veste albastre Clubului Lions.

Mihai Bilegan, președintele Lions Bistrița, a salutat primirea celor 24 de noi voluntari în Clubul Leo Poarta Transilvaniei. „Intrați într-un club select, cu un statut foarte vechi, înființat în SUA, în 1917… Referitor la We serve, motto-ul Lions, aș aminti că în Ardeal oamenii s-au salutat mai mereu cu Servus. În latină asta însemnând Sunt servitorul tău… Și noi, voluntarii Lions îi servim pe cei aflați în dificultate sau pe cei care au anumite greutăți. Vrem să le fim alături. Este un lucru deosebit pentru noi toți și apreciez că ne-ați fost alături în multe proiecte. Le mulțumim părinților care v-au crescut atât de frumos. Ei vă vor îndruma în continuare spre lucruri deosebite”, a mai spus Mihai Bilegan.

Și Corina Bălan, consilierul și „ghidul” tinerilor voluntari, le-a transmis câteva cuvinte de suflet. „Pentru că, de o vreme, lucrez și cu copiii cu nevoi speciale, am observat un lucru. Cel mai mult contează, în dezvoltarea unui copil, puterea exemplului… Iar ca să le fiți exemplu, trebuie să fiți alături de ei. Să-i sprijiniți și, de câte ori cad, să fiți aproape să-i prindeți…

[arve url=”https://youtu.be/_dYVoyfLvF8 ” /]

Între proiectele duse la bun sfârșit de voluntarii Leo Club este și Târgul de Purici. Aici voluntarii LEO sau ocupat de standurile cu cărți. Tot ei au ajutat și la amenajarea celorlalte standuri, pentru ca produsele să fie frumos aranjate, iar vânzarea să decurgă fără probleme.

Dansând printre zâmbete” a fost un alt proiect de succes al Leo Club. A presupus câteva ore petrecute de voluntarii Leo alături de elevii CSEI Nr. 2.

Peste 300 de elevi au participat la petrecerea caritabilă Halloween Party, organizată în colaborare cu Lions Bistrița și Colegiul „Andrei Mureșanu”. „Vino să încălzești un suflet” a fost încă un proiect în care tinerii voluntari au oferit prăjituri, ceai, cărți și decorațiuni în schimbul unor donații. Acestea au fost oferite bătrânilor din Centrul rezidențial de la Cușma.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: