„…mi-e frică de furtună, mi-e frică de avioane, mi-e frică de îmbrățișări, mi-e frică că nu știu cum mă simt, mi-e frică să exist, mi-e frică să nu exist, mi-e frică că sunt ciudat, mi-e frică că o să-mi curgă degetele, mi-e frică că tu ești ciudat, mi-e frică c-o să mă arzi dacă mă privești în ochi… ție de ce ți-e frică…?”
„Am o problemă cu etichetele… Cea mai cuprinzătoare explicație ar fi: când mă gândesc la autism, mă gândesc la o scară de bloc în care toți vecinii au pe calculator sistem de operare Windows, numai vecinul de la IV are Linux… Și au între ei probleme de comunicare în rețea…”, a explicat Ana Dragu, într-o secvență video înregistrată – parte din spectacolul Refracție – desfășurat astă-seară, la Centrul Cultural Dacia.
Surprinzător și emoționant până la lacrimi, pe alocuri, spectacolul a fost pus la punct de Asociația UMA ED ROMÂNIA în 2015, pornind de la volumul „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, semnat de Ana Dragu.
Echipa de documentare și creație a fost formată din Nicoleta Lefter, Silvia Călin, Velica Panduru, Mihai Păcurar, Ruxandra Bunea (psiholog), compoziția muzicală aparținând lui George D. Stănciulescu.
Spectacolul a cuprins tulburătoare încercări de a intra în vorbă cu copii care suferă de afecțiuni din spectrul autist, conversații uneori greu de înțeles, viziuni răscolitoare ale unei lumi în care ne este încă teamă să intrăm, dar care este, la rândul ei, traversată de spaime – de cele mai multe ori înzecit mai cumplite decât ale celorlalți…
„Cam asta ar fi și autismul: un sistem de operare diferit, un mod diferit de a vedea lumea, de a simți, auzi, gusta, mirosi… Toate simțurile funcționează cumva diferit în autism și atunci, normal, se pune problema adaptării, nu a vindecării…”, mai explica Ana Dragu în cadrul spectacolului, subliniind că este necistit să ceri cuiva „să se adapteze la lumea ta care este de o sărăcie și o micime rară…”
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/UOJTmu6Fin4″ /]
Fiind adresat în special copiilor și părinților care se confruntă cu asemenea provocări – nu a fost de mirare să-i urmărim pe copii integrându-se firesc în spectacol cu mici dansuri sau uimitoare secvențe de performance – cum a fost și cazul lui Edi Dragu Sălăgean, elev la Liceul „Tudor Jarda” din Bistrița – sursă de inspirație și compozitor al unei piese speciale pentru acest spectacol – povestind febril celor prezenți momentul de mare spaimă și spectacol, totodată, în care turnul Bisericii Evanghelice a fost mistuit de un devastator incendiu – fapt care l-a făcut pe Edi să viseze în șoaptă cum construiește „o biserică nostalgică…”
Spectacolul a fost urmat de o discuție și o dezbatere între realizatorii, actorii implicați în spectacol și spectatorii care au asitat – iar cei din sală au dorit să afle care sunt marile provocări ale persoanelor care suferă de afecțiuni din spectrul autist.
„Pentru ca fiecare copil să-și atingă potențialul maxim – are nevoie de nenumărate ore de terapie, care nu sunt decontate de Stat. se recomandă ca această terapie să înceapă la vârste cât mai fragede, se recomandă câte 30-40 de ore pe săptămână și foarte mulți dintre părinți nu-și permit așa ceva”, a punctat Ana Dragu, subliniind că în lipsa unor asemenea sesiuni de terapie copiii devin adulți izolați în propria cochilie, care nu îndrăznesc să părăsească apartamentul, fiind în permanență dependenți de părinți. Problema gravă, pentru ei, intervine în momentul în care părinții lor mor și nu mai sunt alături de copii să îi ajute.
O altă problemă este și cea a integrării școlare a copiilor cu autism: acum 12 ani, când a început activitatea Centrului Micului Prinț în județ – nu exista niciun copil cu autism integrat în învățământul de masă, în prezent, procentul de integrare fiind în Bistrița-Năsăud mult peste media națională. Victor Perdevară – unul dintre spectatori a susținut că n-ar fi rău ca spectacolul să se desfășoare și în școli, cu atât mai mult cu cât mulți elevi ar avea nevoie de un sprijin ca să treacă peste frică, traumă sau miștocăreala la care sunt supuși din partea unor colegi…
Refracție – spectacolul care a cuprins confesiuni și dialoguri cu persoane diagnosticate cu autism – Cleo (7 ani), Robert (18 ani), Dudu (11 ani), Cezar (15 ani), Manu (6 ani), Jim Sinclair (56 ani) – nu doar că a pus în discuție sentimentul de frică sau felul în care poate fi depășit, dar a fost și o invitație spre un prim pas către Celălalt…
