2.1 C
Bistrița
marți, ianuarie 27, 2026

FOTO/VIDEO: Ninge abundent și viscolit la Valea Blaznei. Strat de zăpadă și de 10 cm

Iarna este nerăbdătoare, așa că acaparează zonele înalte ale județului. În zona Valea Blaznei ninge viscolit și abundent. La înălțimi de peste 1.000 de metri, stratul de zăpadă depus ajunge și la 10 cm.

În această dimineață, jandarmii montani din Rodna au efectuat o acţiune de patrulare în Valea Blaznei.

Astfel, au constatat că ninge abundent, înregistrându-se 2 grade Celsius. Vântul este puternic așa că se resimt mult mai puține.

Li se recomandă tuturor celor interesaţi de deplasările în această zonă să ia toate măsurile necesare pentru evitarea problemelor care ar putea apărea din cauza frigului şi a zăpezii. În acest moment vântul suflă cu putere, ninge viscolit şi deja s-a aşternut un strat de 5-10 cm de zăpadă la altitudinea de 1.000-1.100 m”, anunță jandarmii.

Momentan nu au fost întâmpinate probleme din cauza ninsorii, dar se fac patrulări cu rol preventiv în zona Pasul Rotunda, Valea Blaznei şi Valea Măriilor cu scopul de a sprijini pe cei care întâmpină eventuale probleme în zonă.

„Turiştii şi persoanele care intenţionează să organizeze drumeţii în zonă trebuie să aibă echipament adecvat sezonului rece şi zonei de munte, să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate, să folosească numai traseele marcate, să evite traseele de creastă şi să urmărească marcajele de pe traseu, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie, să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112”, recomandă jandarmii.

[arve url=”http://www.bistriteanul.ro/wp-content/uploads/2018/10/WhatsApp-Video-2018-10-24-at-11.49.13.mp4″ /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: