29.4 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

FOTO/VIDEO – Ploaia nu a oprit pasiunea: Mașinile de epocă au strălucit la Retro Parada Primăverii din inima Bistriței

Pietonalul Liviu Rebreanu a prins astăzi un aer nostalgic și elegant. Retromobil Club România – Filiala Bistrița-Năsăud a adunat colecționarii de mașini de epocă din județ și din împrejurimi și și-au dat întâlnire în centrul orașului la Retro Parada Primăverii 2025.

Aproximativ 40 de bijuterii pe patru roți au fost expuse  pe Pietonalul Liviu Rebreanu între orele 11:00 și 15:00, spre încântarea pasionaților și nu numai. Chiar dacă vremea nu a fost prietenoasă, nici ploaia și nici norii nu au reușit să umbrească entuziasmul participanților.

În ciuda vremii capricioase, pietonalul a prins viață datorită iubitorilor de mașini de epocă, cei mai entuziasmați fiind, desigur, copiii, fascinați de frumusețea și povestea fiecărui vehicul.

Leon Măjeri, reprezentantul Retromobil Club România pe județul Bistrița-Năsăud a oferit o perspectivă mai detaliată asupra acestui eveniment:

“Sunt două evenimente, două parade pe care le organizăm într-un an: cea de primăvară și de toamnă. În general vin deținători de vehicule din județ și din alte județe. Astăzi avem deținători din județele Maramureș și Mureș. Evenimentul s-a suprapus și cu alegerile și nici vremea nu ține cu noi, dar totuși, nimic nu stă în calea iubitorii mașinilor de epocă și a celor care vor să vadă asemenea frumuseți. Sunt în jur de 40 de mașini care pot fi admirate.

Cea mai veche cred că este un Fiat de prin anii ‘60, urmată de un Land Rover de prin anii ‘70. Sunt și câțiva participanți care nu fac parte din clubul nostru, dar i-am primit și pe ei pentru că au mașini atestate. Copiii sunt cei mai fericiți de organizarea acestui eveniment.”

Pentru ca o mașină să devină vehicul istoric trebuie să îndeplinească niște cerințe. Printre acestea se numără: să fie mai veche de 30 de ani, să fie perfect restaurată, dar nu modificată. De asemenea, să dețină un atestat oferit de către Retromobil Club România, a mai adăugat Leon Măjeri.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.