3.8 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

FOTO/VIDEO: Pregătirile pentru Zilele Bistriței, pe ultima sută de metri

Pregătirile pentru sărbătoarea care va acapara tot orașul, în acest week-end, se află pe ultima sută de metri. Terasele din oraș au primit – în premieră – o broșură care cuprinde programul complet al evenimentelor, dar și o hartă turistică a evenimentelor, a anunțat primarul Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.

Pe lângă instituțiile culturale, în eveniment s-au implicat și școlile din oraș. Este vorba de Liceul de Arte și Liceul de Muzică din Bistrița. Avem artiști locali, avem elevi foarte talentați și profesori foarte buni. Trebuie să veniți, să-i vedeți, să ne bucurăm de talentul lor”, a precizat viceprimarul Ștefania Stere.

O altă premieră, la Zilele Bistriței, este și prezența producătorilor locali de vinuri, în zona centrală a pietonalului. 

Ștefania Stere a explicat, pe larg, detaliile referitoare la programul de Zilele Bistriței:

Zilele Bistriței 2025: Concerte speciale, târguri, ateliere pentru copii, campionate de tenis și artificii

INEDIT: Paradă de modă, ateliere de caricaturi, roată panoramică, work-shopuri de instrumente muzicale și alte activități în premieră, la Zilele Bistriței

Distracția e în toi și la Muzeu, de Zilele Bistriței: Concerte, preparate gustoase, expoziții de artă japoneză sau oportunității de business

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. la cum arata orasu plin de gropi dupa lucrarile facute tre sa fii ff mimdru de tine, dl primar
    ati fost sa vedeti cum arata strazile ca dp razboi ..cind o sa se asfalteze prin stefan…??????????????????????????????????????????????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: