0.6 C
Bistrița
vineri, februarie 14, 2025

FOTO/VIDEO: Un înger vine în lume cu fiecare copil. Bistrițenii – în marș pentru viață

Sute de bistrițeni de toate confesiunile religioase s-au adunat în această după-amiază în curtea Protopopiatului Ortodox din Bistrița, de unde a început Marșul pentru viață – eveniment menit să atragă atenția asupra faptului că viața este cel mai mare dar al lui Dumnezeu față de oameni, care trebuie prețuit și protejat.

Alături de părinți au venit și zeci de copii cu inimioare având mesajul „Pro Viață” tatuate pe obraz care au purtat, de-a lungul traseului, pancarte cu mesaje emoționante precum „Un înger vine în lume cu fiecare copil”, „O lume pentru viață”, „Suntem generația pentru viață”, „Inima mea a început să bată la 16 zile de la concepție”, „Bărbații adevărați sunt și tați adevărați”, „O femeie merită mai mult decât un avort”, „Fiecare copil merită o poveste” sau „Mamă, îți mulțumesc că exist”…

Nu am primit pancarta asta din partea organizatorilor, mi-am făcut-o eu. Este un adevăr, trebuie să recunoaștem, asta am făcut… Îmi pare rău din adâncul sufletului, dar ce-a fost făcut la tinerețe… asta este… așa eram învățați, asta am făcut acum mai bine de 40 de ani… Nu ar fi neapărat o scuză că am trăit în alt regim… De ce să nu recunosc că am avut o problemă… Acum am doi copii și un nepoțel… Fiica mea îmi spunea că e o spovedanie publică, să dea Dumnezeu să fie…! Nu e o chestie de rușine… Nu e adevărat că am curaj, pur și simplu sunt dreaptă…”, ne-a mărturisit o bunică participantă la marș.

Evenimentul a debutat cu un cuvânt de salut din partea inițiatorilor, protopopul Alexandru Vidican remarcând faptul că sărbătorim ziua apelor, a pădurilor, a multor altor lucruri, „dar pe cei nenăscuți cine-i apără…? Noi, dumneavoastră și bisericile de toate confesiunile s-au adunat azi pentru a sensibiliza viitoarele mămici că pruncii concepuți au dreptul la viață…!

Bistrițenii care au participat la marșul pentru viață au traversat Pietonalul Liviu Rebreanu, strada Gheorghe Șincai, Bulevardul Independenței, poposind la Biserica „Sfânta Ana” unde s-a desfășurat o slujbă de pomenire pentru toți copiii nenăscuți.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.

STEWO Năsăud angajează asistent manager și controlor calitate. Depozitul AnnaFiori caută grădinar calificat

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro Sărata angajează grădinar CALIFICAT pentru perioada 1 martie – 1 noiembrie. STEWO Năsăud are nevoie de un Asistent manager și un Controlor Calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, Clinica SANOVIL Bistrița și Fan Courier:

18GYM deschide o sală de fitness ultra-modernă în Bistrița, în OK Shopping Center 

O experiență premium la prețuri accesibile, într-un mall nou și modern: 18GYM, lider național în industria fitness-ului, aduce un nou standard de performanță și calitate în Bistrița, odată cu deschiderea unei săli de fitness ultra-moderne în OK Shopping Center – cel mai nou mall din oraș.