15.4 C
Bistrița
marți, iunie 24, 2025

FOTO/VIDEO: Zeci de copii s-au bucurat de zăpadă, la Festivalul de schi fond „Memorial Ștefan Berbecariu”, în Piatra Fântânele

Aproximativ 100 de împătimiți ai schiurilor – juniori și veterani – au avut parte de distracție în zăpadă, ieri, la Piatra Fântânele. Aici s-a desfășurat ediția cu numărul 13 a Festivalului de schi fond „Memorial Ștefan Berbecariu”.

Rodica Drăguș, profesor și antrenor de schi la Liceul cu Program Sportiv, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că au participat aproximativ 100 de persoane.

Am avut mai multe categorii, destinate copiilor, începătorilor, juniorilor și veteranilor. Au venit copii, părinți, profesori să-i încurajeze. A fost distractiv! Cel mai în vârstă participant s-a dovedit a fi domnul Horia Ștefănescu, care are 80 – 81 de ani. Iar cel mai mic – Răzvan Hogiu în vârstă de 5 ani – fiul sportivului Petrică Hogiu. 

Din fericire, am avut parte și de zăpadă. Am reușit să acordăm și medalii, diplome și premii. Am avut parte de sprijinul unor sponsori precum Decathlon Bistrița sau Dany Studio.

Și Tășuleasa Social ne-au fost alături și ne-au oferit turtă dulce pentru copii”, a mai explicat profesoara Rodica Drăguș.

Festivalul de schi fond de la Piatra Fântânele a ajuns la ediția cu numărul 13. În acest an, alături de sportivii din Bistrița au participat și reprezentanți de la cluburile sportive școlare Vatra Dornei, Baia Sprie și Gheorgheni.

L-am organizat puțin pe repede-înainte, pentru că nu știam dacă vom avea sau nu zăpadă, mai ales că se anunțaseră ploi… Dar până la urmă, a fost bine. S-au bucurat și copiii de zăpadă și de distracție în aaer liber. Doar anul trecut nu am reușit să punem la punct evenimentul. În rest, festivalul a avut loc în ultimii 13 ani fără întreruperi…

Mulțumim pentru sprijin Inspectoratului de Jandarmi BN, Salvamont BN, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență BN, Tășuleasa Social, ISJ BN, LPS Bistrița, CSM Bistrița și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret BN

Felicitări tuturor participanților!”, a mai transmis antrenoarea Rodica Drăguș.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FAN COURIER Bistrița angajează operator recepție și curieri. Locuri de muncă, disponibile și la Arena by Casa EMA, TeraSteel, Sanovil

Fan Courier Bistrița caută operator recepție, curieri și manipulant depozit. Restaurant Arena by Casa EMA angajează ospătar, ajutor de bucătar și bărbat la întreținere. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Crama Veche și RCB Electro. Oferta completă, mai jos:

Pregătit de drum? Alege accesoriile originale Mercedes-Benz de transport!

Materom Automotive – Service Autorizat Mercedes-Benz din Bistrița îți oferă o selecție premium de accesorii originale Mercedes-Benz, perfecte pentru aventurile tale de vară sau escapadele de weekend. Aceste soluții inteligente de transport combină funcționalitatea, durabilitatea și stilul specific Mercedes-Benz.

Produsele Sergiana, tot mai aproape de bistrițeni: Care sunt magazinele partenere din Bistrița-Năsăud

Bunătățurile din Ardeal ajung tot mai aproape de mesele bistrițenilor. Produsele Sergiana – cunoscute pentru gustul lor autentic, rețetele păstrate din generaţie în generaţie și calitatea recunoscută la nivel internațional – pot fi găsite acum în mai multe magazine partenere din Bistrița-Năsăud.