5.1 C
Bistrița
sâmbătă, mai 2, 2026

EXCELENT! Valea Bârgăului are ginecolog „școlit” în Franța si Belgia. Anomaliile fetale și infertilitatea, printre specializări

Echipa de medici a Dispensarului din Prundu Bârgăului se mărește cu sosirea doctorului Victor Grigori Juncu, specialist în obstretică-ginecologie. A tratat anomalii fetale și infertilitatea, fiind școlit în străinătate.

Victor Grigori Juncu a urmat studiile peste granițe la Université libre de Bruxelles, în Belgia și la Université Paris Descartes unde a studiat fenomenul infertilității și anomaliile fetale.

Medicul a început în 2021 un doctorat în științe medicale, specializarea obstretică-ginecologie, pe care îl va finaliza în 2025.

De la finalul anului 2022 s-a alăturat echipei de medici de la Prundu Bârgăului, din cadrul dispensarului comunei, unul modern, construit după standarde europene. Valoarea investiției s-a ridicat la peste 3,8 milioane de euro și a fost inaugurat în 2021, iar în cadrul său sunt reuniți medici care tratează pacienți și la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

„Stimați cetățeni!

O veste bună pentru locuitorii de pe Valea Bârgăului! Dispensarul Prundu Bârgăului va avea un medic nou, de la Târgu Mureș! Dacă aveți nevoie de un consult ginecologic sau doriți un specialist care să vă monitorizeze sarcina, Dr. Victor Grigori Juncu – medic specialist Obstetrică-Ginecologie vă va gestiona cu atenție toate problemele cu care vă confruntați.

Specializat în Franța și Belgia, în domenii precum anomalii fetale sau infertilitate, Dr. Victor Grigori Juncu vă va oferi cele mai bune sfaturi și îngrijiri.

Numarul de telefon pentru programari este acelasi ca si pentru Cardiologie la Dr. Orzan Marius 0756896651sau 0744405448”, a transmis primarul comunei Prundu Bârgăului, Dorel Crișan.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: