17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Horațiu Pașca s-a întors la echipa de handbal a Gloriei Bistrița. Alt staff, alte pretenții

Profesorul Horațiu Pașca a revenit la echipa de handbal feminin a CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud după câteva luni în care a fost înlocuit de Alexandru Moldovan și mai apoi de Kim Rasmussen.

În Sala Mare a Palatului Administrativ a fost prezentat noul staff al echipei de handbal feminin a Gloriei Bistrița. În fruntea echipei a revenit Horațiu Pașca, secundul este Marius Novanc și antrenor cu portarii vine la Gloria Mihaela Ciobanu.

Horațiu Pașca, profesor de educație fizică și sport la Liceul cu Program Sportiv din Bistrița și antrenor principal al naționalei de tineret a României de handbal feminin a revenit la Gloria Bistrița după ce, pe 26 martie 2021, contractul dintre acesta și club a fost reziliat.

Se pare că mărul discordiei din despărțirea lui Pașca de Gloria au fost foștii săi colegi care astăzi nu mai există pe hârtie, în schimb au apărut noi persoane în staff: antrenorul secund și preparator fizic Marius Novanc, antrenor cu portarii Mihaela Ciobanu, iar în viitorul apropiat vor mai exista schimbări sau noi specialiști adăugați staff-ului.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: