6.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

I-a făcut praf mașina prietenului său, după ce i-a tăiat calea!

S-a întâmplat în urmă cu puțin timp pe DN17. Un bărbat care conducea pe direcția de mers spre Bistrița, a virat stânga, fără să acorde prioritate celui ce venea din sens opus. Ambele mașini s-au făcut praf, iar șoferul vinovat a ajuns la spital. Culmea, cei doi erau prieteni.

Un bărbat de 53 de ani din Bistrița are o grădină cu păsări, pe un teren aflat între Viișoara și Crainimăt. A mers până la LukOil să-și ia ceva, și la întoarcere, a vrut să vireze stânga pentru a intra pe drumul ce duce spre terenul lui.

Doar că nu s-a asigurat când a făcut virajul, fiind lovit din plin de un autoturism care circula regulamentar, pe direcția de mers Bistrița – Beclean.

„Conform primelor verificări, astăzi, pe drumul național 17, între localitățile Crainimăt și Viișoara, km 32+800 m, șoferul unui autoturism care circula pe direcția Beclean-Bistrița, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Bistrița, nu ar fi acordat prioritate la efectuarea unui viraj spre stânga unui alt autoturism care circula din sens opus, intrând în coliziune cu acesta. Cel de-al doilea autoturism era condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Bistrița. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Culmea, cei doi șoferi implicați sunt… prieteni. Ambele mașini au daună totală.

Șoferul vinovat de producerea accidentului s-a simțit amețit, în prima fază. Dar apoi și-a revenit, refuzând transportul al spital. După ce și-a dat seama că totuși nu se simte bine, a fost pus în echipajul medical pentru transport la spital, unde, conform martorilor, și-ar fi pierdut conștiența pentru puțin timp.

„Un echipaj SMURD a preluat pentru a fi transportat la spital un bărbat în vârstă de 53 de ani. Acesta prezenta leziuni minore care nu îi pun viața în pericol”, transmit reprezentanții ISU BN.

Polițiștii cercetează împrejurările în care a avut loc accidentul. Traficul în zonă s-a desfășurat alternativ, pe un singur sens de mers, pentru aproximativ o jumătate de oră.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.