16.3 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

IMPRESIONANT: Ce unelte se foloseau acum 30.000 de ani, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud

Ies la lumină noi detalii referitoare la oamenii care locuiau pe aceste meleaguri, acum 30.000 de ani. „Descoperirile identificate la Cepari, Mintiu aparțin culturii musteriene. Sunt creații ale omului de Neanderthal și reprezintă unelte din piatră și obsidian…”

Teritoriul actual al județului nostru curpinde aproape întreg bazinul râului Someșul Mare și bazinul râului Șieu, împreună cu afluenții acestora.

Se pare că primele urme de locuire umană datează pe aceste meleaguri începând cu paleoliticul mijlociu. Este vorba despre anii 100.000 – 30.000 înainte de Christos.

Descoperirile identificate la Cepari, Mintiu aparțin culturii musteriene. Sunt creații ale omului de Neanderthal și reprezintă unelte din piatră și obsidian”, transmit cei de la Direcția pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Cultura musteriană s-a dezvoltat in perioada paleoliticului mijlociu (cca. 120.000 – 35.000 î. Chr.). Este singura cultură caracteristică acestei perioade în România. În perioada aceasta apar tipuri noi de unelte, precum dăltița, vârful și răzuitoarea (mai ales în forma literei D). Pentru prima oară apar și unelte de os.

S-au deosebit mai multe variante ale musterianului din România (în Moldova, în Dobrogea, în peșterile din Carpații Meridionali și în Țara Oașului). Oamenii ce reprezentau această cultură erau oamenii de Neanderthal. Era tipul de tranziție spre neoantrop (urme de oase specifice acestei perioade s-au descoperit în peșterile Ohaba-Ponor și Baia de Fier).

Între uneltele folosite de oamenii care au locuit pe teriotoriul județului nostru, acum 30.000 de ani, se regăsesc lame, gratoare și așchii, realizate prin tehnica cioplirii.

Ele sunt datate aproximativ la 30.000 de ani î.Chr. Sunt specifice perioadei gravettiene,  aparținătoare paleoliticului superior.

Asemenea unelte au fost identificate și la Cormaia.

Este momentul în care omul știe să folosească focul, își produce hrana prin vânătoare, pescuit și culesul din natură”, notează specialiștii Direcției pentru Cultură. 

Uneltele din silex, obsidian sau piatră de la Uriu, Slătinița și Cormaia pot fi admirate în cadrul unei expoziții de bază, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Informații au ieșit la iveală grație unui parteneriat între Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu BN.

Parteneriatul presupune o campanie educativă intitulată „Patrimoniul sunt eu”. Ea are drept scop evidențierea obiectivelor de patrimoniu din Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: