15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Impresionant: Voluntarii Petrus Italus Trust au restaurat, din banii lor și ai prietenilor, o adevărată „capsulă a timpului”, de o frumusețe ireală

Impresionant gest al voluntarilor de la Petrus Italus Trust: au restaurat, din banii lor și ai prietenilor, un monument din Chiraleș de o frumusețe ireală. „Este primul nostru proiect, finanțat în totalitate din surse private, și suntem tare mândri de el…”. O propunere pentru Primăria Bistrița:

Voluntarii Petrus Italus Trust au reușit să aducă la stadiul de siguranță un monument al arhitecturii din județul nostru: Biserica neogotică din Chiraleș.

Transilvania are un patrimoniu construit care adesea te dă peste cap, de magnific ce este! Trecem pe lângă el zilnic, și habar n-avem ce prețios este: unele clădiri – capsule ale timpului, altele – în stare avansată de degradare, dar toate, fără excepție, de o frumusețe ireală. Multe din ele sunt aici la noi, în Bistrița-Năsăud”, și-au motivat cei de la Petrus Italus Trust demersul. 

Biserica din Chirales @ 1913

Frumoasă, ca o sală de lectură de la Oxford, neogotica Biserică Evenghelică din Chiraleș / Kirileis / Kerlés ne-a atras atenția imediat.

Am făcut o evaluare și am constatat că biserica era pusă în pericol de geamurile sparte – înăuntru viețuiau sute de porumbei… Bara de ancorare era ruptă și vegetația parazită s-a cățărat pe ziduri, distrugând tencuiala și creând umezeală la interior”, au explicat cei de la Petrus Italus Trust.

Voluntarii asociației nu au mai stat pe gânduri. „Ne-am sunat amicii de acasă, din Bistrița, Cluj, Buzău și din lumea largă… Iar până la mijlocul lui februarie au ajuns banii, din tară sau de peste mări și întinderi – SUA, Suedia, Anglia, Italia, Ungaria…” 

Petrus Italus Trust a găsit chiar și un constructor specializat în restaurare, din părțile locului. Este vorba despre specialiștii de la Casa de Piatră SRL, Năsăud.

Lucrările au fost finalizate acum trei săptămâni, iar interiorul este acum pus în siguranță.

Este primul nostru proiect, finanțat în totalitate din surse private, și suntem tare mândri de el. Mai este nevoie de o intervenție la turn și una la navă pentru a completa punerea în siguranță. 

Mulțumim Marlene Herberth, Alex Herberth, Lorand Kiss, Ștefan Vaida, Camelia Târnovan și Alexandru Gavrilaș pentru consilierea necesară intervenției. Multumiri de asemenea Bisericii Evanghelice pentru colaborare și Patriciei Marina Toma pentru fotografii”, au mai transmis voluntarii Petrus Italus Trust.  

Petrus Italus Trust reprezintă o alianță de specialiști și activiști care înțeleg  patrimoniul cultural ca o resursă colectivă care are nevoie de protecție, valorizare, investiții în restaurări reflexive și integrare armonioasă în viața comunităților care l-au moștenit. 

Este asociația care a inițiat memoriul de salvare a cinematografului 23 August (fost Omnia), oferind celor din Primăria Bistrița propuneri și alternative în locul demolării:

Zeci de profesori universitari și artiști se opun demolării Cinematografului „23 August”: „Ar fi o tragedie ca Bistrița să trăiască demolarea acestui imobil”

Voluntarii Petrus Italus Trust au chiar și o sugestie pentru Primăria Bistrița:

Se poate salva și transforma în ceva magnific – într-o țară ca a noastră – o clădire precum Cinema Omnia / 23 August? Da, da, și da. Și se poate lua chiar un premiu de arhitectură cunoscut în lume, precum Europa Nostra Award. Sau se poate să ajungi pe lista European Union Prize for Contemporary Architecture

Iata un studiu de caz care poate inspira Primăria Bistriței: Reabilitarea Palatului Cultural din Blaj 

Foto deschidere @ Patricia Marina Toma

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...