7.5 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

IN-CON-ȘTI-EN-ȚĂ : Rupt de beat, pe ATV, a făcut accident! Și asta nu e tot

Un bistrițean de aproape 50 de ani a ajuns azi-noapte la spital, după un accident cu ATV-ul. Bărbatul, rupt de beat! Și asta nu e tot…

Un accident rutier a avut loc azi-noapte, pe Valea Boilor din municipiu. Un ATV s-a răsturnat, iar bărbatul care-l conducea a fost rănit.

Un echipaj de Terapie Intensivă din cadrul ISU BN a stabilizat victima, a preluat-o și transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Victima a ajuns la UPU aseară, la ora 23.30. Bărbatul e internat pe secția chirurgie pentru monitorizare. Acesta prezintă un traumatism cranian mediu, contuzie frontală stângă, fractură orbitală stângă, fractură claviculă stângă. Viața nu îi este pusă în pericol, fiind în stare stabilă” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al SJUB, Florin lazăr.

Polițiști prezenți la accident au rămas și ei șocați de inconștiența bistrițeanului. Acesta nu doar că era sub influența alcoolului, dar a bifat și alte ilegalități.

Accidentul a avut loc în municipiul Bistrița la intersecția străzilor Valea Căstăilor cu Valea Boilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că ATV-ul nu este înmatriculat. Bărbatul de 47 de ani care l-ar fi condus are permisul anulat. Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru:

  • conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice
  • conducerea unui vehicul fără permis de conducere
  • conducerea unui vehicul neînmatriculat
  • vătămare corporală din culpă” transmite IPJ BN.

Polițiștii vă informează că:

  • Pentru a conduce pe drumurile publice un ATV, un moped sau un scuter dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depășește 45 km/h, iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 cmc, conducătorul trebuie să posede permis de conducere categoriile AM, A1 sau B1, după caz.
  • Pentru a conduce pe drumurile publice aceleași tipuri de autovehicule, dotate cu motoare a căror viteză depășește 45 km/h iar capacitatea cilindrică este mai mare de 50 cmc, conducătorul trebuie să posede permis de conducere categoria A sau B, după caz.
  • Atenție! Toate căile rutiere sunt considerate drumuri publice cu excepția celor închise circulației publice și care sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile în acest sens.
  • ATV-urile, mopedele, scuterele sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pentru a putea circula pe drumurile publice. Acestea trebuie să aibă asigurare obligatorie de răspundere civilă și inspecție tehnică periodică valabile.
  • Minorilor le este interzis să conducă un astfel de autovehicul pe drumurile publice, cu excepția celor care au împlinit vârsta de 16 ani și posedă permis categoriile A1, B1, AM, după caz.
  • Pentru a fi în siguranță, conducătorii acestor autovehicule trebuie să poarte echipament de protecție (cască omologată, îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante).
  • Se interzice conducătorilor să transporte pe astfel de autovehicule mai multe persoane decât locurile stabilite prin construcție, precum și obiecte voluminoase.

Nu vă aventurați pe drumurile sau potecile care nu sunt amenajate corespunzător dacă nu aveți echipamentul de protecție, experiența și îndemânarea necesare!

 

FOTO- Ziare.com

 

 

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Domnilor politzisti, nu pricepem de ce nu confiscati toate astfel de mijloace de transport gasite pe drum neinmatriculate ( autovehicule, ATV, motocicluri, trotinete… etc ) . Scrie clar in Codul penal ca ” se confisca mijloacele folosite la comiterea faptelor penale ” . De ce nu aplicati legea penala ? Este plin de astfel de tem.beli si na.tarai pe drumurile publice, mai ales pe stradutele si drumurile laturalnice, pe unde politia nu prea are traseu de patrulare .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.