5.6 C
Bistrița
luni, noiembrie 17, 2025

În fața instanței, după ce a condus beat și fără permis! CE pedeapsă a primit:

Un bărbat din Budac a fost reținut de polițiști. Acesta condusese un autoturism deși nu deține permis de conducere. Mai mult, a și consumat alcool înainte de a se urca la volan. CE a decis instanța, la momentul înfățișării:

Un bărbat de 33 de ani, din Budacu de Jos va avea de dat cu subsemnatul, timp de două luni de zile, la sediul poliției.

Asta deosrece instanța a decis să-l pună sub control judiciar timp de 60 de zile pentru infracțiunile comise.

Mai exact, sâmbătă, pe rza localității Buduș, polițiștii au oprit mașina în care acesta se afla, pentru control, în trafic.

Oamenii legii au descoperit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din Budacu de Jos, a fost depistat pe drumul județean 173C, pe raza localității Buduș. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de aproape 0,70  mg/l alcool pur în aerul expirat” transmit reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...