29.4 C
Bistrița
sâmbătă, august 22, 2026

Încă 11 bistrițeni încarantinați în 24 de ore! Peste 2000, în izolare!

Raportul emis de Prefectura Bistrița arată că în ultimele 24 de ore, 11 bistrițeni au fost plasați în carantină. Printre aceștia, sunt și cei patru, doi adulți și doi copii minori, care nu au respectat măsura izolării. Peste 2.000 de bistrițeni sunt în izolare.

O dată în zi, la ora 10.00, autoritățile județene emit rapoarte privind persoanele aflate în carantină și în izolare din cauza COVID 19.

În ultimele 24 de ore, 11 persoane au ajuns în carantină. Dintre aceștia, patru sunt cei doi adulți și doi minori care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Conform OM II, ”pedeapsa” e carantina de 14 zile plus amendă.

Au fugit din izolare și-au ajuns… în carantină! Plus că au avut de scos bani frumoși din buzunar!

La nivelul județului, situația celor izolați sau încarantinați, azi, 25.02.2020, ora 10.00, se prezintă așa:

Conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în județul nostru sunt la această oră:
– 150 persoane în carantină (față de cele raportate ieri, au intrat 11 persoane-inclusiv cele care nu au respectat măsura izolării la domiciliu)
– 2217 persoane în izolare la domiciliu” transmit reprezentanții Prefecturii Bistrița.

Tot conform acestora, de ieri NU au mai sosit rezultate negative ale testîării cu COVID 19. Rezultatele pozitive nu pot fi comunicate, dar despre unul despre care am aflat, puteți reciti aici:

Fratele primului bistrițean diagnosticat cu COVID, 19 infectat și el!

 

La nivel național, astăzi s-a înregistrat al 13-lea deces.

”La nivel național, 762 de persoane au fost diagnosticate cu CoVid-19, dintre care 79 au fost vindecate, iar 13 persoane au decedat. Grupul de comunicare strategică anunță cel de-al 13-lea deces: „În această dimineață a fost înregistrat cel de-al 13 lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus. Este vorba despre o femeie din județul Caras-Severin în vârstă de 72 de ani transferată în seara zilei de 24/03/2020 la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara, de la Spitalul Județean de Urgență Reșița, secția ATI, unde se afla din data de 21/03/2020.
Pacienta nu avea istoric de călătorie și nici nu a fost identificat un contact pozitiv. – Data decesului: 25/03/2020” transmit reprezentanții Prefecturii Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: