15 C
Bistrița
duminică, iulie 13, 2025

11 angajați ai Spitalului de Urgență Bistrița, în izolare!

Lipsa transparenței pacienților privind COVID 19, duce la posibilitatea infectării cadrelor medicale. La Spitalul Județen de Urgență Bistrița, 11 angajați sunt în izolare. La aceștia se mai adaugă cei 7 angajați ai spitalului din Năsăud și cei doi angajați SAJ BN.

Frica, lipsa responsabilității și ignoranța celor ce intră în contact cu persoane venite din străinătate pot duce la paralizarea sistemului de sănătate.

Mai exact, aceștia expun cadrele medicale la infectarea cu COVID 19.

În Suceava, 1.300 de cadre medicale sunt în izolare și peste 70 sunt infectate.

În județul nostru, numărul cadrelor medicale aflate în izolare crește.

”11 angajați ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița se află în izolare la domiciliu” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al SJUB, Camelia Strungari.

La  aceștia, se adaugă cei 7 angajați ai Spitalului Orășenesc Năsăud și cei doi ai SAJ BN.

S-ar părea că o parte din rezultatele analizelor luate acestor cadre medicale ar trebui să sosească azi.

Pe lângă cele 20 de persoane ce lucrează în sistemul de sănătate, și doi polițiști își alteaptă rezultatele.

Mai multe pe cele două subiecte, aici:

18 cadre medicale în izolare, din cauza femeii din Salva depistată cu COVID 19

DE NECONCEPUT! Doi polițiști, care au intrat în contact cu un bolnav de COVID-19 asteaptă de mai bine de o săptămână rezultatele testelor

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la RCB Electro, Iproeb, Aquabis. Se caută inginer instalații, lăcătuș, mecanic, project manager

RCB Electro caută spre angajare manipulant mărfuri și derulatorist, iar Aquabis organizează recrutare pentru inginer instalații, mecanici și electricieni, instalatori. Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB și Clinica Sanovil. Oferta completă, mai jos:

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...