19 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Încă aproape 9 milioane de lei primiți pentru a repara stricăciunile făcute de ploile din luna mai

Subprefectul Ciprian Ceclan a declarat azi că Guvernul a mai alocat încă aproape nouă milioane de lei județului nostru. Banii vor fi folosiți pentru a repara stricăciunile făcute de ploile din luna mai.

Județul nostru a fost devastat de ploi în lunile mai și iunie. A fost pentru prima dată, în mulți ani, când avertizările meteorologice și hidrologice au fost de cod roșu pentru zona noastră.

Pagubele produse în acele zile au fost însemnate.

La scurt timp după evenimentele respective, Guverul României a alocat județului nostru aproape 150 de milioane de lei. Azi, suprefectul Bistriței a anunțat că a sosit și a doua tranșă.

”Din 164 de milioane de lei aprobate la nivelul întregii țări, județului Bistrița-Năsăud i-au revenit 8,731 milioane de lei pentru refacerea podurilor de pe raza a 25 de unități administrativ-teritoriale și 14 poduri și podețe care aparțin de Consiliul Județean. Această sumă vine în completarea celor 141 de milioane aprobate în iulie, pentru lucrări hidrografice, care au și început deja în județ”, a declarat Ciprian Ceclan în cadrul conferinței de azi.

Hotărârea de Guvern 698, prin care s-au alocat aceste fonduri, a fost aprobată în data de 17 septembrie.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.