13.6 C
Bistrița
duminică, martie 8, 2026

Încă o victorie pentru victimele violenței în familie! De azi, închisoare până la 5 ani dacă agresorul încalcă ordinul de protecție!

Se fac pași mărunți în ajutorarea victimelor violenței domestice. După ce polițiștii au primit ”permisiunea” de a emite ordin de protecție provizoriu, azi intră în vigoare încă o victorie. Agresorii care încalcă ordinele de protecție pot primi până la 5 ani închisoare.

Tot mai multe cazuri de violență domestică ”ies la lumină”în ultima perioadă.

Acest lucru se datorează și faptului că la finalul anului 2018, polițiștii au primit ”permisiuneaa” de a întocmi pe loc un ordin de protecție provizoriu.

Acest lucru le-a dat curaj victimelor să apeleze la ajutorul oamenilor legii, știind că nu rămân în casă cu agresorii.

A fost o primă victorie, iar numărul cazurilor raportate a crescut….alarmant.

O a doua victorie se înregistrează astăzi. Agresorii care încalcă ordinele de protecție pot primi până la 5 ani de închisoare. Legea a apărut încă de miercuri în Monitorul Oficial, dar de azi va putea fi aplicată.

Conform Avocatnet.ro, legea nr. 183/2020 (care modifică Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice) prevede pedepse cuprinse între șase luni și cinci ani de închisoare pentru cei împotriva cărora a fost emis un ordin de protecție și care nu respectă măsurile stabilite prin intermediul acestuia.

Mai exact, în cazul violenței domestice, vor putea fi pedepsiți mai drastic agresorii care:

  • refuză să fie evacuați temporar din locuință;
  • nu permit accesul victimei sau a copiilor în locuința familiei;
  • nu respectă limitarea dreptului de folosință asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât să nu vină în contact cu victima;
  • nu respectă obligația de a păstra distanța minimă stabilită față de victimă, față de reședința sau locul de muncă ori față de membrii familiei acesteia;
  • nu respectă interdicția de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
  • refuză să poarte un sistem electronic de supraveghere;
  • contactează, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, victima;
  • refuză să predea armele deținute;
  • refuză consilierea psihologică, psihoterapia ori internarea nevoluntară dispusă de instanță;
  • nu se prezintă periodic, la intervalul stabilit de instanță, la secția de poliție competentă;
  • nu dau informații polițiștilor despre noua adresă de domiciliu, în cazul în care a fost evacuat din locuința familiei.

Acest lucru se aplică inclusiv în cazul ordinului de protecție provizoriu, nu doar în dreptul celui emis de instanța de judecată.

Totodată, legea de modificare prevede și introducerea obligativității asigurării unui avocat din oficiu pentru persoanele care solicită un ordin de restricție și care nu au un avocat propriu. În prezent, victima violențelor domestice poate solicita asistența unui avocat desemnat din oficiu, dar nu i se oferă automat” mai scrie Avocatnet.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...