19.8 C
Bistrița
sâmbătă, mai 23, 2026

Încătușat, după ce și-a îmbrâncit tatăl de 86 de ani și i-a furat banii

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-a îmbrâncit tatăl de 86 de ani și i-a și furat banii. Polițiștii l-au prins la două ore de la agresiune și-au găsit asupra sa banii furați de la părintele său.

Aseară, un bărbat de 46 de ani a intrat în locuința tatălui său în vârstă de 86 de ani, l-a agresat și i-a furat banii. Totul s-a întâmplat la ora 19:00.

Individul a fost prins la două ore de la agresiune de un echipaj de Ordine Publică, pe o stradă din Bistrița. Bărbatul avea asupra sa suma de bani furată de la tatăl său.

„În urma măsurilor întreprinse în jurul orei 20:50, a fost depistat pe o stradă din Bistrița, de către un echipaj de la Ordine Publică și condus la sediul Poliției pentru audieri. La controlul corporal, asupra lui a fost descoperită suma de 2.500 de lei, care a fost restituită păgubitului”, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi propus pentru arest preventiv.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Dacă îți cauti un loc de muncă pe termen lung, ai șanse să-l găsești la Gelateria Aniela din Piața Unirii! NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Patiseria SWEET  IRIS  angajează patiser / cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Oferta completă, mai jos:  

www.bistritaimobiliare.ro – un portal GRATUIT pentru cei care vor să vândă sau să cumpere o locuință

Din dorința de a oferi vizibilitate maximă anunțurilor de vânzare/închiriere din Bistrița-Năsăud, au fost create, de către bistrițeanul Andrei Cadar, două instrumente complementare, gândite să lucreze în tandem pentru succesul fiecărui utilizator și menite să simplifice radical procesul de vânzare, cumpărare sau închiriere a proprietăților.