21.7 C
Bistrița
marți, iunie 23, 2026

Incendiu la Prefectură: au ars dezinfectanți care urmau să fie distribuiți în secțiile de votare

Un incendiu minor a avut loc noaptea trecută în subsolul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud. Au ars materiale sanitare care urmau să fie distribuite în secțiile de votare. Autoritățile spun că pachetele cu dezinfectanți au fost refăcute, iar în cursul zilei de astăzi acestea vor ajunge la destinație.

Noaptea trecută, în jurul orei 01.00, a avut loc un incendiu minor în subsolul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

Incidentul a fost sesizat de jandarmul care efectua serviciul de pază pe timpul nopții în cadrul instituției, acesta anunțând imediat pompierii.

Incediul a fost stins în scurt timp dar, în urma acestuia, au ars dezinfectanți pentru aproximativ 10 unități administrativ-teritoriale, acolo fiind depozitate pachetele cu materialele primite de la Ministerul Sănătății pentru secțiile de votare, pachete care au fost pregătite pentru a fi distribuite astăzi, reprezentanților locali.

După stingerea incendiului, pachetele au fost imediat refăcute, iar graficul stabilit pentru distribuire se va respecta.

„Precizăm că multe dintre primării au achiziționat dezinfectanți pentru sediile secțiilor de votare din timp, astfel încât există o rezervă de produse iar condițiile de siguranță sanitară pentru desfășurarea procesului electoral nu vor fi afectate”, transmit reprezentanții Prefecturii.

Sursa probabilă a incendiului este o priză defectă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...