20.9 C
Bistrița
duminică, iunie 14, 2026

INCREDIBIL! Au furat căluții folosiți pentru terapia copiilor cu dizabilități

În acest weekend au fost furați doi ponei folosiți pentru terapia copiilor cu dizabilități. Căluții au dispărut chiar din curtea locuinței posesorului, din Podirei. Polițiștii au început o anchetă în acest sens.

Cei doi căluți au dispărut weekendul ce tocmai a trecut, dintr-o curte din localitatea Podirei. Poneii erau folosiți pentru terapia copiilor cu dizabilități, iar posesorul a încercat să îi caute inclusiv cu ajutorul rețelelor de socializare.

„Acești doi ponei au fost furați în acest weekend din localitatea Podirei, județul Bistrița-Năsăud. Au fost folosiți în hipoterapie cu copiii cu dizabilități”, a postat proprietarul căluților, pe Facebook.

Acesta a depus o plângere la poliție, iar oamenii legii au deschis deja o anchetă în acest sens. Se pare că hoții încă n-au fost identificați.

„Un bărbat de 51 de ani a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au sustras doi ponei din curtea locuinței sale din Podirei. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală efectuează cercetări, în cadrul unui dosar de furt calificat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Foto: Facebook

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: