14.7 C
Bistrița
duminică, iunie 14, 2026

Înghețul din 10- 12 aprilie a ”ucis” din culturile de pomi fructiferi. CARE sunt cele mai afectate:

Temperaturi extrem de scăzute pentru luna aprilie au avut loc în perioada 10 – 12 a lunii. La Direcția Agricolă s-au primit 75 de cereri de evaluare a pagubelor făcute la pomii fructiferi. CARE sunt cele mai afectate:

În perioada 10 – 12 aprilie, la nivelul județului s-au înregistrat temperaturi de – 1 până la – 6 grade, în zonele unde erau plantați pomi fructiferi.

Direcția de Agricultură a județului Bistrița Năsăud a primit zeci de soolicitări de evaluare a pagubelor.

Până în prezent avem 75 de cereri de evaluare pagubă. Cele mai multe- 57- au venit din comuna Braniștea. Acolo încă nu am ajuns. Vom ajunge luni și vom face două comisii.

În Braniștea ni s-a cerut evaluare cireșilor și merilor. Anul trecut am avut problemă foarte mare în Cireșoaia. Din 240 de dosare, cam 90 la sută au fost numai cireși. Ați văzut că nu am avut în județ producție de cireșe. Am avut o afectare între 90 – 95 la sută a culturilor” a explicat, înc adrul ședinței de Colegiu Prefectural, Roland Marton, directorul executiv al Direcției Agricole BN.

CARE este situația în urma primelor evaluări

Până acum, evaluările au arătat afectarea culturilor între 40 – 90 la sută, în funcție de soi.

Până acum am vertificat 126, 73 ha de măr, 66,14 ha de prun și 28,34 ha de cireș.

La măr avem, până acum, în proporție de 60-70 la sută cultură afectată, prunul între 40 și 50 la sută afectat, iar la cireș, undeva 85-90 la sută.

Și mai e Braniștea de evaluat- unde vom merge începând de luni” a mai subliniat Roland Marton.

Astfel, anul acesta nu vom avea cais, piersic, cireșe și pe deasupra, nici mere – decât puține.

Nu există soluții de protejare

Din nefericire, nu ar exista soluții de protejare a culturilor. Și astfel, pierderi sunt și la producători mici, și la cei mari.

”Nu există variante de a se apăra de zilele de îngheț accesând fonduri europene, pentru că nu avem suprafețe mari. Înafară de Pombis, RAAL, domnul Drăgan, Teta. Există soluții, cum am văzut în Cluj, niște lumânări, dar sunt foarte costisitoare. Undeva la 20.000 euro pastiluța pentru o suprafață de 70 de ha. Nu știu dacă merită.

Cele mai mari pagube sunt, până acum, la Pombis. Dar sunt afectați și fermierii mici. Iar cea mai afectată zonă a fost zona de vest a județului, de la Ciceu Mihăiești spre Braniștea. Deci Ciceu, Monor, Șieu, Braniștea.

La noi, în zona municipiului, nu au fost probleme. Nici Stațiunea Pomicolă și nici domnul Drăgan nu au solicitat evaluări. Chiar am discutat cu ei și au zis că nu au avut probleme” a declarat Roland Marton.

Conform directorului adjunct al Direcției Agricole BN, pentru anul 2025, pentru culturile de pomi fructiferi afectate de îngheț s-au primit 1500 de euro/ha, din cei 2000 câți erau în mod normal. Banii au fost oferiți celor care au avut culturi afectate în proporție de 90 – 100 la sută. E vorba de 247 de persoane fizice și juridice care au beneficiat de acest ajutor, în 2025.

 

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: