30.1 C
Bistrița
joi, iulie 30, 2026

Înscrie-te la „Bistrița Verde”! Curțile și balcoanele vor fi premiate de Primărie 

Grădinile de la casă ori bloc și balcoanele care vor fi ornamentate pot să se „întreacă” printr-un proiect al Primăriei Bistrița, respectiv „Bistrița Verde”. Concursul se desfășoară pe o durată de patru luni.

În cele patru luni, din iunie până în septembrie, fiecare persoană înscrisă trebuie să își înfrumusețeze balconul locuinței, grădina din fața blocului sau grădina din fața casei.

Premiile vor fi acordate în funcție de:

  • „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”,
  • „Cel mai frumos balcon cu flori”
  • „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”

„Desfăşurarea concursului are la bază Regulamentul de organizare a concursului „Bistriţa verde” în care sunt propuse şi criteriile pentru acordarea premiilor. Votul cetățenilor reprezintă 25 % din valoarea punctajului final, iar punctajul comisiei de evaluare reprezintă 75% din acesta. Premierea câştigătorilor concursului „Bistriţa verde” se va face în luna septembrie”, au comunicat cei de la Primăria Bistrița.

Locațiile înscrise în concurs vor fi afișate pe site-ul Primăriei municipiului Bistrița unde, în perioada 1-15 septembrie 2021, pot fi votate on-line.

„Invităm persoanele și asociațiile de proprietari interesate să transmită formularul de înscriere la adresa [email protected], fie completându-l la sediul primăriei din strada Gh. Șincai, nr. 2 – Centrul de Relații Publice, începând cu data de 2 iunie până în 31 august 2021”, au mai transmis organizatorii evenimentului.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: