22.6 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

IPJ BN: NU avem bancnote false de 10 lei în circulație! Sunt două ediții ale BNR cu diferențe de culoare și grafică

O nouă isterie a apărut printre bistrițeni. Tot mai mulți au semnalat prezența unei bancnote de 10 lei… diferită. Polițiștii asigură că NU e vorba de o bancnotă falsă, ci de una cu diferențe de grafică și culoare.

Am fost la magazin să plătesc ceva și când am dat bancnota de 10 lei nu mi-a luat-o vânzătorul. A zis că e falsă. Și că a mai văzut de astea. Că lipsesc niște elemente și are și altă culoare”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, S.D.

Am trimis copilul la magazin cu 10 lei să cumpere o pâine. Și i-a spus că nu îi primește banii, să merg eu, că sunt falși. I-am spus că nu au cum să fie falși, că tocmai îi scosesem de la bancomat!”, a povestit reporterilor A.C.

Atât bistrițenii refuzați, cât și agenții economici au subliniat câteva aspecte care le-au atras atenția:

  • culoarea mai închisă a înscrisurilor
  • lipsa „a două pensule”
  • culoarea diferită la ștanță

Poliția ASIGURĂ că NU este vorba de bancnote FALSE

Sesizările au ajuns și la urechile polițiștilor, care se lovesc de aceeași isterie creată la nivel național și acum câțiva ani.

Dăm asigurări că NU este vorba de bancnote false de 10 lei. E vorba de două ediții diferite ale BNR, cu diferențe de culoare și grafică!”, au transmis reporterilor Bistrițeanul.ro, reprezentanții IPJ BN.

Conform site-ului BNR, există două ediții ale bancnotei de 10 lei. Una e din 2005 și una e din 2008.

Și într-adevăr, diferența dintre cele două ediții NU este doar la intensitatea culorii, ci și la elementele de siguranță.

Ediția din 2005

Ediția din 2008

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.