8.9 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Județul Bistrița-Năsăud primește 1,4 milioane de lei. Banii merg în managementul deșeurilor și un județ mai curat

Se fac pași mari în ceea ce privește dezvoltarea județului și gestionarea deșeurilor în Bistrița-Năsăud. Cu toate acestea, în continuare multe aspecte la care trebuie lucrat.

Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în Bistrița-Năsăud, printre priorități. Mai multe stații din județ urmează să fie modernizate să facă față volumului de deșeuri ce trebuie procesate.

Județul Bistrița-Năsăud, în calitate de beneficiar, va implementa proiectul „Sprijin pentru pregătirea Aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru Dezvoltarea și Modernizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Bistrița-Năsăud”. Acesta are ca scop continuarea strategiei locale de dezvoltare a sistemului integral de gestionare a deşeurilor în județul Bistriţa-Năsăud, în conformitate cu prevederile Planului Județean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD) în judeţul Bistriţa-Năsăud 2020–2025, contribuind astfel la sustenabilitatea sistemului de management integrat.

La finalizarea proiectului și la operaționalizarea lui totală, în anul 2025, cetățenii județului Bistrița-Năsăud vor beneficia de serviciile instalației noi de tratare mecanică cu digestie anaerobă. Vor beneficia de noua instalație de tratare mecanică, dar și de echipamentele de colectare a deșeurilor. Vor avea la dispoziție o stație de sortare modernizată și 5 Stații de Transfer și Centre de colectare modernizate.

Cu o finanțare europeană de 1.4 milioane de lei, pregătirea proiectului „Dezvoltarea și modernizarea sistemului de management integrat al deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud” și modernizarea sistemului de management integrat al deșeurilor din județ este în derulare.

Documentația a fost lansată astăzi, 29 martie în prezența vicepreşedintelui CJ, Camelia Tabără. Au participat și administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, împreună cu echipa de proiect. Pașii în domeniul deșeurilor din județ sunt destul de „apăsați”, dar, se împun în continuare multe aspecte de îmbunătățit.

La final, tratarea deșeurilor municipale reziduale se va realiza printr-o instalație nouă de tratare mecanică cu recuperare materială și energetică pentru tratarea deșeurilor reziduale din județul Bistrița-Năsăud, cu o capacitate anuală de 32.000 tone/an.

Totodată, urmează să fie depusă și o cerere de finanțare pentru un număr de aproximativ 200.000 de pubele. Acestea vor dota toate gospodăriile din zona de case din urban și rural din Bistrița-Năsăud.

Date despre proiect

Proiectul este finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM), AXA PRIORITARĂ 3: Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.1 Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 1.440.732,92 lei. Din această sumă, 1.224.622,99 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene. 187.295,27 lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar 28.814,66 lei – contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile;

Întreaga populaţie a judeţului Bistriţa-Năsăud va beneficia de infrastructura nou creată în cadrul proiectului. Și asta pentru că în prezent următoarele facilități fie nu sunt disponibile, fie necesită investiții de modernizare astfel încât să facă față volumului de deșeuri ce trebuie procesate:

  • Stațiile de transfer și Centre de colectare Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi;
  • Stația de Transfer Galații Bistriței și Bistrița;
  • Centrele de colectare Viișoara și Narciselor;
  • Stația de Sortare Tărpiu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.