9.2 C
Bistrița
luni, mai 4, 2026

Stelian Dolha (Protecția Consumatorului BN): Aveți grijă la cumpărăturile de Paște: vin, pește, ouă sau prăjituri din cofetării

Sărbătorile Pascale se apropie, așa că oamenii fac diferite cumpărături. ”Aveți grijă la pește, vin, ouă, și chiar la prăjiturile din cofetării!” A atras atenția Stelian Dolha, șeful Protecției Consumatorului BN.

Încep pregătirile pentru sărbătorile Pascale care bat la ușă. În toată această perioadă, oamenii încep să cumpere fel de fel de produse. Unele dintre ele pentru a le savura în zilele ”de dezlegare„, altele pentru masa de Paște.

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, inspectorul șef al Protecției Consumatorului BN a atras atenția asupra unor produse.

Săptămâna aceasta am retras de la comercializare, de la un operator economic, o vitrină întreagă de pește. Asta pentru că în acea ladă frigorifică, o treime era gheață. Când cumpărăm pește, trebuie avute în vedere două aspecte: glazura de gheață – cantitatea admisă de gheață pe care trebuie să o aibă peștele – de 10 – 20%. Iar al doilea aspect – arsura de congelator – adică peștele nu mai are culoarea roz, ci albă!„ a subliniat Stelian Dolha.

Un alt produs la care trebuie avută mare atenție e vinul.

”Le-aș sugera oamenilor să nu se lase ademeniți de cei ce vând vin în piețe. Sau de cei ce vând pe marginea drumului. Acolo degustareas se face din dop. Iar PET-ul respectiv e în mare parte refolosit. Să se cumpere vin din magazine autorizate, în sticle cu etichete. Și neapărat să păstreze bonul fiscal” a mai spus șeful CJPC BN.

Stelian Dolha a atras atenția și asupra cumpărării ouălor. Dar și asupra părjiturilor din cofetării.

Trebuie știută țara de proveniență, categorie, cum sunt crescute găinile respective, și cât de proaspete sunt. Asta ca să evităm toxiinfecțiile alimentare.

Trebuie avută grijă și la cumpăratul acelor prăjituri de casă, din cofetării. Nu au nicio denumire, niciun termen de fabricație. Astfel, nu ai de unde să ști care e data limită până la care poți să le consumi!„ a concluzionat Stelian Dolha.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: