17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

Lazany: Am mărit cu 50 la sută numărul de consultații la Cardiologie, în Policlinică! Mai avem o secție cu cerere mare

Programările în Policlinică, la secția Cardiologie se epuizau rapid, la scurt timp după ce erau afișate orele libere. Cererea mare a determinat conducerea spitalului să mărească numărul de consultații. ”Mai avem încă o secție la care va trebui să căutăm soluții” a declarat Lazany.

În fiecare lună, în data de 20, se afișau locurile disponibile pentru consulații în Policlinică, pe ore și secții.

La Cardiologie, locurile libere se ocupau imediat, cererea fiind foarte mare.

În două-trei zile nu mai erau locuri disponibile pentru consultații. Până acum erau 28 de locuri libere. Am mărit cu încă 14, deci cu 50 la sută, numărul de consultații disponibile la cardiologie. Sunt aceeași medici, prin rotație” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, managerul Gabriel Lazany.

Acesta a mai subliniat faptul că și la Neurologie e foarte mare cererea și se va căuta o soluție și pentru această secție.

Lista cu medicii și ora la care pot oferi consultații, începând de azi, a fost trimisă aseară al Policlinică, ceea ce înseamnă că încă de aseară se puteau face programări” a conchis Gabriel Lazany.

Astfel, de azi, 1 septembrie, se deschide un al doilea cabinet care va efectua zilnic 14 consultații între orele 11:00 – 14:30.
Programările se pot face on-line pe site-ul spitalului www.sjub.ro, telefonic la nr. 0263 239048 (Luni – Vineri, între orele 08:00-18:00) sau la recepția policlinicii (Luni – Vineri, între orele 07:00-18:00).

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: