12.3 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

Noua Lege a Educației îi discriminează pe copiii cu CES: Cum putem opri „un dezastru, care ar anula toate progresele”

În noua lege a educației sunt câteva articole care discriminează copiii cu dizabilități și CES. Unul dintre ele dă dreptul unităților de învățământ să refuze copiii cu CES, pe motiv că nu au resurse să-i integreze. Deputatul Lorant Sas face un apel către parlamentarii bistrițeni:

Este momentul presiunii publice! Solicit parlamentarilor de Bistrița-Năsăud Ioan Deneș, Bogdan Ivan Gruia, Daniel Suciu, Robert Sighiartau și Diana Morar să ia atitudine și să rezolve, în cadrul coaliției de guvernare, amendarea textului de lege.

Stimați colegi parlamentari, am fost cu toții la Micul Prinț. Am văzut cu ochii noștri ce lucruri minunate se întâmplă acolo, finalitatea acestora fiind integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă.

Puteți îndrepta lucrurile, la Senat, săptămâna viitoare, pentru ca viitorul acestor copii să fie unul mai bun”, avertizează deputatul REPER Lorant Sas.

Puneți-vă în locul unui părinte de copil cu CES (cerințe educaționale speciale) care a reușit, după ani de muncă și răbdare, să obțină rezultate promițătoare în integrarea acestuia în colectiv, în unitățile de învățământ „de masă” (termenul legislativ oficial).

În situația în care Senatul României va vota actuala formă a Legilor Educației, părintele va fi nevoit să-și retragă copilul de la acea școală, dacă unitatea de învățământ nu „dispune de resursă umană și bază materială corespunzătoare, inclusiv de cadre didactice de sprijin și itinerante”…

Ana Dragu este coordonator la Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ. Aici, alături de o echipă de inimoși, are grijă de 180 de persoane diagnosticate cu autism și alte tulburări neuropsihice.

Redau aici cuvintele ei:

…vă scriu pentru a ne ajuta să prevenim un dezastru, care ar anula toate progresele făcute în domeniul educației, în ce privește dreptul elevilor cu cerințe educaționale speciale de a fi școlarizați în învățământul de masă.

Am luptat la baionetă de 16 ani pentru a obține drepturi pentru elevii cu dizabilități. În noua lege a educației sunt câteva articole care discriminează copiii cu dizabilități și CES. Unul dintre ele practic ne aruncă în anii ’90, pentru că dă dreptul unităților de învățământ să refuze copiii cu CES pe motiv că nu au resurse să-i integreze. Adică, în loc să se lucreze în direcția asigurării de personal și resurse pentru integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă, se exclud elevii pe motiv că nu există resurse. Vă rog să faceți ceva! Să vă anunțați senatorii să se opună. Noi, ONG-urile din domeniu am propus amendamente și la CD nu s-a ținut cont de ele

Există și o petiție, inițiată de către ONG-urile de specialitate, adresată Ministrului Educației și senatorilor. Petiția se poate semna AICI

Articolul din lege ar trebui să aibă această formă:

Pentru situația în care există solicitări de înscriere pentru copii cu CES școala trebuie să se organizeze astfel încât să poată asigura integrarea copilului în învățământul de masă. – (Considerăm absolut necesară asigurarea acestor condiții de integrare în fiecare școală, și nu doar dacă au condiții) – Numai în caz excepțional, și doar dacă părintele este de acord sau la solicitarea acestuia, i se poate oferi posibilitatea de a opta pentru o altă unitate de învățământ decât cea din proximitate…”, mai scrie Lorant Sas.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: