20.9 C
Bistrița
luni, august 3, 2026

Mai puține amenzi pentru lipsa rovinietei! CUM vor fi scăpați șoferii de grija expirării acesteia:

Sute de mii de șoferi sunt amendați anual pentru că sunt prinși în trafic având rovinieta expirată. Pentru a-i scăpa de grijă, autoritățile au venit cu o soluție. La întocmirea rovinietei se va cere o adresă de mail prin care șoferul va fi anunțat când expiră documentul.

Conform unei statistici naționale, 4 milioane de români au fost amendați în perioada 2015 – 2021 pentru că NU aveau rovinietă. Valoarea amenzii e cuprinsă între 250 – 4.500 lei.

Cei mai puţini au fost în 2015, puțin peste 350 de mii. Iar ce mai mulţi – anul trecut, când peste 700 de mii de şoferi au primit amendă că nu şi-au plătit taxa de drum”, scrie adevărul.ro.

Astfel, autoritățile au decis să vină în ajutorul șoferilor și să-i scape de o grijă. Printr-un ordin al Ministerului Transporturilor, publicat deja în Monitorul Oficial, din 27 aprilie 2022, la cumpărarea rovinietei se va cere o adresă de mail.

La expirarea valabilității acesteia, șoferul va primi o notificare și astfel își va putea cumpăra următoarea rovinietă, fără riscul de a fi amendat.

Totuși, acest lucru se aplică doar pentru rovinietele care au o valabilitate de minim 30 de zile.

„Este, practic, o facilitate pentru şoferii uituci. Nu este obligatoriu. Dar celor care vor îşi vor da adresa de e-mail noi le vom trimite această notificare, anunţându-i că le expiră rovinieta într-o anumită perioadă”, a declarat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR, conform aceleiași surse.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...