16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Mascații au spart o petrecere cu 30 de persoane, organizată într-o discotecă din Prundu Bârgăului

Polițiștii au spart aseară o petrecere cu 30 de persoane, care avea loc într-o discotecă din Prundu Bârgăului. Toate persoanele găsite de mascați la fața locului au fost amendate.

Aseară, după ora 23:00, polițiștii, însoțiți de cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au luat la puritcat localurile de pe Valea Bârgăului. Au dat peste o petrecere cu 30 de persoane, în Prundu Bârgăului.

Culmea, administratorul localului, o femeie de 36 de ani, din Prundu Bârgăului, fusese notificată să respecte măsurile impuse de starea de alertă, în cadrul acțiunilor de informare desfășurate anterior. Aseară, femeia a fost sancționată cu o amendă în valoare de 2.000 de lei.

„În incinta localului au fost depistate peste 30 de persoane, fiind aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.370 de lei. Din totalul acestora, 31 de sancțiuni în valoare de 5.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, celelalte fiind pentru abateri de altă natură”, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!