16.8 C
Bistrița
luni, iunie 30, 2025

Măști gratuite pentru români? Decizia finală aparține Camerei Deputaților:

S-a făcut un proiect de lege prin care să se acorde măști gratuite românilor. Senatul a aprobat deja această lege. For decizional e Camera Deputaților. CÂTE măști ar urma să se împartă:

Un proiect de lege inițiat de PSD și Pro România, în 27 aprilie, e legat de acordarea de măști gratuite românilor.

„Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măşti de protecţie pentru fiecare cetăţean român aflat pe teritoriul României până la 15 mai 2020. În vederea asigurării de protecţie cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, dispune achiziţionarea de măşti de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni şi din import. Fondurile pentru acordarea măştilor se asigură de la bugetul de stat şi din fondurile proprii ale companiei Unifarm SA”, scrie în proiect.

Senatul a adoptat acest proiect, iar Camera Deputaților e for decizional.

Distribuţia măştilor ar urma să fie realizată de compania Unifarm SA, prin Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale.

Autorităţile publice locale se vor asigura de distribuirea către fiecare cetăţean a setului de 30 măşti de protecţie în mod gratuit”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

 

 

foto- talis.ro

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!