7.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Metoda găsită de managerul spitalului pentru a păstra legătura cu familiile pacienților aflați în stare gravă la ATI

Pandemia de coronavirus a adâncit o problemă deja existentă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Comunicarea dintre personalul medical și pacienți / aparținători a fost mereu deficitară. Totuși, acum, conducerea unității medicale a găsit o soluție, pe vreme de criză: un psiholog.

Aparținătorii și pacienții Spitalului Județean de Urgență Bistrița au reproșat, în repetate rânduri, proasta comunicare cu personalul spitalului.

Odată cu apariția pandemiei de coronavirus, această problemă s-a adâncit și mai mult. Aparținătorii NU au voie să-i viziteze pe cei internați. Iar cei mai nemulțumiți sunt membrii familiilor cu pacienți în stare gravă, la ATI.

În acest context, conducerea spitalului a decis angajarea unui psiholog care are ca sarcină comunicarea cu familiile pacienților din ATI.

Epidemia de COVID-19 nu dă semne de plecare, motiv pentru care am fost obligați să regândim, să rescriem și să facem unele proceduri medicale și administrative noi. Comunicarea dintre personalul medical și pacienți / aparținători nu este unul dintre punctele forte ale spitalului, iar carantina a amplificat acest neajuns, aparținătorii neavând acum acces pe secții.

Pentru eliminarea acestui deficit de comunicare și corecta informare a aparținătorilor, am implementat deocamdată, la nivelul secției de ATI, o nouă procedură prin care un psiholog al spitalului culege zilnic informații despre starea de sănătate a fiecărui pacient critic internat pe secție, urmând ca ulterior să apeleze telefonic fiecare aparținător oferindu-i acestuia informațiile necesare”, a transmis Gabriel Lazany, managerul SJUB.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.