26.5 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 5, 2025

Ministrul Sănătății: „Vom face cumva ca acest model de bună practică de la Bistrița să poată fi replicat și în alte zone din România”

Prezent la inaugurarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a catalogat investițiile de la Bistrița din sănătate drept un model de bună practică. Acesta a precizat că vrea să multiplice modelul și în alte zone din România.

La inaugurarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Bistrița a fost prezent și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta s-a arătat impresionat de investițiile în sănătate din județ catalogându-le exemplu de bune practici.

„Am și eu personal de învățat și colegii de la minister din modul și gândirea de a aduce resurse umane calificate în Bistrița-Năsăud. Mă bucur de colaborările cu universitățile din zonă, cu universitatea din Târgu Mureș și cea din Cluj. (…) Cred că acest exemplu de bună practică din județul Bistrița-Năsăud ar trebui replicat și în alte zone ale țării. O să încerc să facem cumva să facem un soi de schimb de experiență, pentru ca acest model să poată fi replicat și în alte zone din România. Cred că ceea ce vedem în județul Bistrița-Năsăud plasează în mod evident România în rândul țărilor avansate din Uniunea Europeană, în ceea ce privește calitatea actului medical”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, astăzi, la Bistrița.

Acesta a mai spus că ieri a vizitat o altă investiție proaspătă din domeniul medical din Bistrița-Năsăud. Este vorba despre Ambulatoriul Integrat al Spitalului Orășenesc Beclean:

„Ieri am fost la Beclean și am fost impresionat de realizarea impecabilă (n.r. a ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Beclean). Un oraș relativ mic poate să ofere servicii medicale de calitate”, a mai spus Rafila.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.