7.7 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Mircea Bravo și bunica din Chinteni, protagoniștii unei comedii. Când o vom putea vedea:

Comediantul bistrițean Mircea Bravo și bunica din Chinteni vor apărea într-o comedie, care practic dezvoltă filmulețele care fac furori pe rețelele de socializare. Comedia va putea fi vizionată pe micile și marile ecrane, cel mai probabil, anul viitor.

Potrivit observatornews.ro, Mircea Bravo și Tanti Lenuța din Chinteni vor apărea în comedia „Mirciulică”. Cei doi deja fac furori pe rețelele de socializare, iar comedia nu face altceva decât să dezvolte proiectul.

„Cred că ăsta e pasul firesc, după ce faci niște clipulețe mai mici, timp de 4-5 ani, deja ne putem da seama ce îi place omului de acasă”, a precizat comediantul.

Conform producătorului și regizorului Cristi Ilișuan, care este și în spatele filmulețelor postate până acum, comedia va spune povestea unui tânăr care vrea să dea un examen la magistratură în București. Nu reușește să ia examenul și este nevoit să se întoarcă în orașul natal și să locuiască alături de părinți. Acțiunea principală a filmului se petrece în Gherla.

„Am avut noroc să joc un personaj care să fie aproape, nu neapărat de modul meu de a fi, ci de modul în care lumea mă percepe, în majoritatea filmărilor de pe Internet nu sunt cel care câștigă conflictul cu iubita sau care este super dominant, ci cel care este puțin mai bleg”, mai spune Mircea Bravo.

Din distribuție nu lipsește nici Tanti Lenuța din Chinteni, care apare în mare parte din clipuri. Comedia „Mirciulică” va ajunge în cinematografe anul viitor.

Foto: Mircea Bravo Facebook

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.