6.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

VIDEO – WONDERLAND: Care a ratat să i se închine lui Mircea Gelu să-i caute icoana! Cum și unde o găsești:

Ne scuzați că am întârziat ceva cu textul ăsta, dar ni s-a tot umplut de vomă tastatura de fiecare dată când am încercat să scriem de ultima ședință de Consiliu Local, în care a fost ceva concurs între consilierii locali de pupat aura celui mai mare doctor, teolog, profesor, manager, academician, scriitor și nu în ultimul rând investitor imobiliar pe care l-a dat satu’ nost’ cu blocuri și câteva lifturi: Mircea Gelu Buta. Ceva mai sinistru și mai grețos nu am auzit de când asistăm la ședințele Consiliului Local Bistrița, așa că n-a fost simplu să ne revenim. (vezi VIDEO de la final)

Păi ce ode s-au adus acolo, greu de digerat fără antivomitiv la îndemână. A tras un laudatio dr. Ionel Ruști, ceva ce nu s-a mai văzut. Punem pariu că s-a pus deja pe cercetare și lucrează intens la tehnica de împăiere a unor astfel de valori. Că ar fi și păcat să ne pierdem așa ușor valorile.

Din ce ne-am dat seama, Mircea Gelu Buta l-a marcat irecuperabil, marcat pe viață, nu alta. De când e dr. Ruști n-a mai întâlnit așa doctor, manager, academician, scriitor prolific, mare personalitate, sfânt în viață, nu alta.

Dacă n-ați știut, MGB este, de departe, cel mai prolific scriitor al planetei! Niciunul din lumea asta mare nu se poate lăuda cu așa ceva, la peste 100 de cărți tipărite (n-am băga mâna în foc că-s și scrise cu mânuța lui, da tipărite – sigur).

Nu că anul și cartea…! Anul și trei cărți. Că îți pui naibii imediat întrebarea când a mai fost medic cu normă întreagă și gărzi plătite când era și manager și teolog și profesor și primu’ credincios al județului la atâta amar de carte scrisă.

Și așa ne-a reamintit dr. Ruști ( care mai vocal ca acum n-a fost veci în Consiliul Local) că e membru al Uniunii Scriitorilor din România – că așa a reușit să ducă Buta în derizoriu și instituția asta. Bravos! Demască-i pe toți, boss! Nu te lăsa!

Nu putea rata ocazia să nu ia cuvântul consilierul local Florin Urâte, că el e și mai credincios și cu sfințenia lui Buta nu te joci. Tre’ să te închini, o faci. Nu slăbești, da’ măcar te menții la nivelul la care te știam. Că era și păcat să ne facem o părere bună despre Urâte, care dacă tăcea, filozof rămânea. Dar el nu poate să tacă.

Cum numărul de pupin… ăstaaaa – lăudători era prea mic, s-a simțit obligată să intervină Doina Macarie, emoționată ca o fată mare.

Nu poate comenta ea pe la ședințele de Consiliu Local, dar aici s-a simțit obligată să cuvânte. Că a citit un articol despre țăranul român scris de Buta și a marcat-o pe viață. Atât de tare a marcat-o că a zis că-i argumentul suprem să-i dea titlul ratat de Buta, că fix ăsta-i lipsea din colecția de titluri.

Cetățean de oroare al județului a fost făcut la câțiva ani după ce oamenii protestau cu jucării în fața Consiliului Județean că mor copii și oameni cu zile în spitalul condus de steaua și lumina managementului intergalactic…

Valea Bârgăului a inventat și decernat pentru măria sa titlul de Cetățean de Onoare al Văii Bârgăului, sfidând și persiflând astfel toți oamenii valoroși care au marcat și schimbat destinele pe Bârgău. Trăiască Rotary-ul și frăția rotariană, că aia îți aduce ce titlu vrea inima ta.

Și de parcă greața din toată expunerea aia din CL nu era suficientă, revine dr. Ruști cu o mențiune. Băi, însăși Universitatea Babeș Bolyai s-a umplut de ridicol și a publicat ditai cărțoiul „In honorem Mircea Gelu Buta”.

Noh, ăsta a fost momentul de maximă greață. Dacă și Babeș Bolyai se închină la Buta, s-a dus dreacu și instituția asta odată prestigioasă de învățământ.

I-a dus în ridicol și pe ăștia preamăritul și iluminatul MGB! Bravos maestre, umple-i de ridicol! Unul să nu scape!

Dată fiind situația, am zis că se impune să facem cunoscut locul unde se pot închina la Buta toți ăia care au ratat în viața asta momentul. Un loc de pelerinaj, cum ar veni, dacă tot a înnobilat Bistrița – așa cum au zis consilierii.

No, fiți atenți la noi. Când simțiți nevoia de-o închinare și pupat poala marelui doctor, teolog, profesor, manager intergalactic, cetățean de onoare al Văii Bârgăului, al județului, al Bistriței și al universului, mergeți voi la bisericuța din curtea secției de Boli Infecțioase de pe str. Alba Iulia.

Și cum intrați în biserică, pe stânga, îi icoana sfântului vostru în viață…!

Dacă nu vă descurcați, urmăriți video de mai jos, v-am dat coordonatele exacte să-i pupați icoana și laudatio din CL, să aveți elan:

Vă puteți închina liniștiți, chiar nu trebuie să vă rugați pentru ăia care au murit cu zile în spital pe vremea odiosului, suntem mai mulți noi ăia care ne rugăm pentru ei.

Voi închinați-vă zeului vostru și puneți bani de-o parte de-o statuie.

Da, mă!  O statuie. Că de asta chiar n-are.

P.S.: Mesaj important pentru Albă ca Zăpada din primărie, se știe ea care e, șefa pă respectarea legii. Noi știm că n-ai tu treabă cu legile țării în primăria aia și că ea funcționează după legile tale. Dar fii atentă la ce zice legea de scutirea de taxe și impozite pentru cetățenii de onoare. Că investitorii imobiliari cică n-are voie.

Dacă ați uitat, citiți aici:

EXCLUSIV: Dr. Mircea Gelu Buta se bagă în imobiliare, cere bloc cu 9 etaje în Subcetate! Șefele de la Urbanism fac cadou o reducere de 10 la sută la spațiu verde, o îndemână de vreo 100.000 Euro

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Bravo Bistritel!
    Incepeam sa-mi pierd speranta si sa cred ca presa locala si-a tras de tot obloanele peste ochi si se da in rand cu turma in a-l preaslavi pe odiosul Buta.
    Faptul ca ne-ati aratat ce slugoi avem prin institutii e iarasi de laudat. Se vede din naturaletea cu care isi periaza superiorii ca asta-i cea mai mare calitatea a lor si probabil ceea ce i-a recomandat pentru functiile pe care le ocupa: pupatul dosurilor de deasupra lor.
    Interesant de aflat si de unde are acum bani de imobiliare odiosul, ca a fost medic pe vremea cand salariile personalului din spitale era o mizerie. Oare sa fi fost din spaga obligatorie care se practica cu succes in spital?
    Sa fi fost din cei 5000 de euro pe care-i cerea odiosul (lunar) de la toti medicii batrani, ca sa nu-i scoata la pensie?
    Faptul ca un oras intreg are amnezie si uita cat de mult si-a batut joc de spital si de pacienti acest incompetent iar acum il mai si ofera privilegii si scutiri de taxe este de neiertat!

  2. Or uitat astia de afacerile lu Gelu cu Baronu’ ,si cum trucau ei licitatii ….sa sara banu, doftoru cel smecher! Acuma e cetatean de onoare ,ii facem icoane la hoț. Ne merităm soarta, de neam idiot ,ce suntem !!

  3. Si apoi ne miram ca dispar (adica fug cât pot de tare) tinerii din cloaca asta de oras plina de mafioti si scursuri morale?
    Omul asta a facut un rau imens comunitatii prin incompetenta cu care a condus o institutie în care au murit cu zile oameni vinovati de a se fi nascut aici.

  4. Domnii din masonerie l-au aranjat bine. De Craciun la sosireaEpicscop Benedict primul la mașina la pupat? Ce nu face Institutul Ecumenic din Elveția? Dar unii va cunosc. Halat dom profesor academicial pe blat la Ubb…Cu masonul de Daniel David in frunte. A? Nu credeti? Cercetați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.