18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Mureșeni ce dădeau spargeri în locuințele din Bistrița, prinși de polițiști în flagrant

Trei bărbați ce aveau un comportanment ciudat au fost văzuți de un echipaj al poliției, în timp ce intrau într-o scară de bloc. Polițiștii i-au urmărit și i-au prins exact când forțau ușa unui apartament. Acum sunt reținuți și se pare că mureșenii nu erau la prima tentativă. Au reușit să spargă alte două apartamente înainte.

De Mărțișor, polițiștii și-au făcut cadou capturarea, în flagrant, a unor spărgători de apartamente.

Mai exact, în timp ce un echipaj al Biroului Ordine Publică era în patrulare, a văzut trei bărbați ce intrau într-o scară de bloc. Comportamentul acestora li s-a părut ciudat, așa că au decis să îi urmărească.

Zis și făcut!

I-au urmărit pe cei trei, iar la scurt timp i-au surprins în flagrant delict, după ce au forțat ușa unui apartament, din care încercau să sustragă bunuri. Ulterior, polițiștii au stabilit faptul că cei trei au vârste cuprinse între 26 de ani și 38 de ani și sunt din Târnăveni, județul Mureș”, explică reprezentanții IPJ BN.

În urma cercetărilor extinse, polițiștii au descoperit că cei trei, ajutați de un bărbat de 51 de ani, tot din Târnăveni, au mai furat și din alte două apartamente din Bistrița. Aceștia ar fi sustras bani și bijuterii, în valoare de aproximativ 6000 de lei.

Cei trei bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Judecătoriei Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către Biroul de Investigații Criminale în cadrul unui dosar penal de furt calificat”, se arată în comunicatul remis presei de către reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: