16.3 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

O contabilă din Bistrița-Năsăud a dat un tun de 200.000 de lei firmei la care lucra. Cerea bani pentru impozite fictive

O contabilă de 55 de ani din județul nostru a fost reținută pentru 24 de ore, iar apoi plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a dat un tun de 200.000 de lei firmei la care muncea.

La data de 13 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița„, potrivit IPJ BN.

Bănuită de comiterea faptelor este o femeie de 55 de ani care, în urma percheziției, a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore.

Astăzi, aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, fiind dispusă plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada octombrie 2020-ianuarie 2023, femeia, în calitate de contabil al unei societăți comerciale, i-ar fi indus în eroare pe reprezentanții acesteia, în sensul că le-ar fi solicitat diverse sume de bani pentru plata unor obligații fiscale fictive. Totodată, pentru a justifica sumele solicitate, aceasta ar fi falsificat chitanțe și decizii de eșalonare a plăților, creând un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei societății în cauză.

La percheziții, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor documente și înscrisuri cu valoare probatorie”, a mai precizat sursa citată.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în acest caz.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: