19.5 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

O mașină a căzut în râul Anieș! Trei tinere au ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe Valea Anieșului. O mașină a ieșit în afara părții carosabile și a căzut de la o înălțime de peste 7 metri în albia râului Anieș. Trei tinere au ajuns la spital.

În această dimineață, lângă Maieru a avut loc un accident rutier, din care au rezultat trei victime.

Astea au fost preluate de echipajele medicale de la Substația Ambulanței din localitate.

După stabilizare, au fost transportate la spital de către un echipaj de prim ajutor SMURD și 2 echipaje aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud”, potrivit ISU BN.

UPDATE:

În dimineața de 7 decembrie a.c., polițiștii din Sângeorz-Băi au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Comunal 2H, pe Valea Anieșului.

Din primele date, o tânără de 18 ani din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe Valea Anieșului, într-o curbă a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a căzut de la o înălțime de peste 7 metri în albia râului Anieș.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a altor două pasagere de 17 și 18 ani care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate la spital probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul„, informează IPJ BN.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: