15.3 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

O tinerică din Bistrița a ieșit la plimbare și va ajunge…după gratii!

O tânără bistrițeancă nu a mai rezistat să stea în casă. Așa că a ieșit la aer! A fost depistată de jandarmi la o distanță bunicică de casă. Plimbarea ei o va duce direct după gratii!

Tânără și neliniștită, o bistrițeancă de 20 de ani.

Statul în casă a fost prea mult pentru ea, așa că nu a mai ținut cont de nimeni și de nimic.

Prima dată a ieșit din casă în 8 aprilie, fiind găsită de polițiști. Cum nu-și putea justifica prezența pe stradă, a fost sancționată conform Ordonanțelor Militare în vigoare. Mai mult, nici NU avea voie să iasă din casă.

„La data de 8 aprilie a.c., pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat-o pe o tânără în vârstă de 20 de ani, care nu-și putea justifica prezența în afara locuinței, cu atât mai mult cu cât față de aceasta era dispusă măsura arestului la domiciliu. Polițiștii au sesizat instanța în vederea înlocuirii măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv și totodată, au sancționat-o contravențional pentru încălcarea restricțiilor prevăzute de ordonanțele militare”, transmiteau la vremea respectivă polițiștii.

Din cauza stării de urgență, propunerea de înlocuire a măsurii preventive nu a fost încă judecată. Așa că tânăra a încercat din nou să iasă la plimbare. De data aceasta, a dat nas în nas cu jandarmii.

Amenda a fost și mai mare și a fost dusă la sediul poliției.

„O tânără de 20 de ani din municipiul Bistrița a ales să încalce măsura impusă de autorități și a ieșit la o plimbare neținând cont de prevederile Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, care interzic ieșirile din casă fără un motiv bine întemeiat. Ba mai mult, după primele verificări, jandarmii au constatat că aceasta se afla și în arest la domiciliu. Jandarmii au depistat-o la aproximativ 4 km distanță de casă, ca urmare, aceasta a fost sancționată cu 20.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor care privesc restricțiile de circulație, conform Ordonanței Militare nr. 3 din 2020. Totodată, aceasta a fost condusă la sediul Poliției, fiind predată organelor de cercetare penală, conform procedurilor în vigoare”, transmit reprezentanții IJJ BN.

Polițiștii își mențin propunerea de înlocuire a arestului la domiciliu cu cel al arestului preventiv pentru 30 de zile.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...