9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

OAMENI din Bistrița-Năsăud. Gavrilaș Mureșan, directorul Sanovil: „Avem ocazia să ne frământăm noi mințile aici”

S-a încheiat recent cea de-a IV-a ediție a Forumului Medical Bistrițean, organizat de grupul Sanovil. Gavrilaș Mureșan, directorul clinicii Sanovil, a fost de acord să ne dezvăluie câteva inedite aspecte din culisele evenimentului:

Peste 200 de medici și specialiști și-au dat întâlnire zilele trecute la Bistrița, la Coroana de Aur, la cea de-a IV-a ediție a Forumului Medical Bistrițean.

Întotdeauna mă bucur când văd că manifestarea aceasta științifică este primită cu plăcere, ca să nu spun cu bucurie, de colegii noștri. Este poate un pic mai lejeră decât alte manifestări. Lumea se simte mai liberă și relaxată”, a povestit Gavrilaș Mureșan, directorul Sanovil.

La această ediție au fost prezentate 27 de lucrări: „Nu ne grăbim, nu ne interesează cantitatea. După fiecare lucrare s-a stat și s-a dezbătut tema. Conferențiarul este foarte aproape de participanți, chiar și fizic, așa că lumea a vorbit deschis, au fost tot felul de discuții mult mai apropiate, mai vii, mai puțin oficiale, mai aplicate… Acesta este, de altfel, unul dintre scopurile Forumului cu care am pornit la drum… Lucrările noastre sunt lucrări referitoare la situații, la boli, la atitudini pe care – le și întâlnești, atunci când ai ieșit de la forum – la cabinet…

Nu vorbim despre cazurile rarisime sau despre excepții, ci despre cele care ni se întâmplă zilnic, în cabinetele noastre, într-o zi de lucru, în fața pacientului – sunt și situații de care te îndoiești – oare am făcut cel mai bun lucru? Puteam să găsesc o altă variantă mai bună? Tocmai asta discutăm la forum, iar atunci și participarea auditoriului este mult mai vizibilă…”, ne-a mărturisit Gavrilaș Mureșan.

A fost nevoit să și „chiulească”…

Doctorul care a inițiat Forumul Medical a fost nevoit să și „chiulească”, pentru a se ocupa de cele 4 nașteri care au survenit în weekend.

Nașterile nu pot fi influențate într-o măsură prea mare. Se poate interveni atunci când mai greșește și natura sau când o ia pe o cale periculoasă. În general nu le poți influența și nici nu trebuie s-o faci. Dacă toate lucrurile merg bine, dar tu ai un interes personal și vrei să modifici nașterea în funcție de interesul tău – deja intrăm într-o zonă periculoasă pe care e bine s-o eviți. Când ai o naștere trebuie să te ocupi de ea, să n-o grăbești, să n-o lași să treneze, să decurgă totul în așa fel încât să nu sufere nici mama, nici copilul…”, ne-a mărturisit Gavrilaș Mureșan.

Surprinzător, la Forumul Medical Bistrițean…

Directorul Sanovil a recunoscut că au fost lucrări și oameni care l-au surprins, pe parcursul acestor patru ediții de Forum Medical.

Majoritatea celor care își prezintă lucrările lucrează la noi sau la Spitalul Județean. Sunt și doctori care au locul de muncă de bază în Cluj sau Târgu Mureș, dar colaborează și cu Sanovil. Deci pacienții din Bistrița se întâlnesc cu ei aici, în Bistrița… Iar exercițiul acesta de a scrie o lucrare științifică, precedat întotdeauna de un exercițiu de gândire și informare prealabilă – ne este foarte benefic”, subliniază doctorul Gavrilaș Mureșan.

Faptul că la Forum s-au prezentat atât de multe lucrări este și o dovadă a faptului că, de la un an la altul, medicii și specialiștii din Bistrița derulează o intensă activitate științifică și își pun probleme… „Nu trebuie să inventăm sau să descoperim cine știe ce – se mai întâmplă să ai câte o revelație dumnezeiască, dar nu foarte des – însă dacă ești preocupat de meseria asta, dacă reușești să cunoști cam tot ce se știe la ora actuală sau cât mai mult din ce se știe – este suficient… Este important că medicii de aici își dovedesc astfel interesul pentru ceea ce fac…”, susține doctorul Gavrilaș Mureșan.

Nu a fost deloc ușor pentru echipa Sanovil să organizeze o asemenea manifestare științifică: „Prin grija celor de la Casa Bistrițeană, invitații noștri au avut parte de buffet rece pe tot parcursul celor două zile. Nu au dus lipsă de nimic, iar serviciile au fost de 5 stele, comparative cu ceea ce se întâmplă la un congres național…”, a explicat dr. Gavrilaș Mureșan.

Cu pacienții în sală…!

Una dintre lucrările foarte bune de cardiologie, prezentate în cadrul Forumului, l-a avut în centru chiar pe un pacient căruia – în urmă cu trei săptămâni – i s-a montat un stent. „Pacientul a fost invitat și în ultima seară, la cina festivă a medicilor participanți… A fost cât se poate de aplicat, am avut ocazia să observăm evoluția lui pre-stentare, post-stentare…”, a mai povestit Gavrilaș Mureșan.

Directorul Sanovil și-a amintit o altă situație similară, „puțin controversată” – la o ediție precedentă: când una dintre doctorițele care a prezentat o lucrare, și-a adus pacienta în sală. Pacienta a fost de acord să vină și să vorbească despre boala ei.

Ai revelația să descoperi oameni sau aspecte ale oamenilor pe care nu le știai și care te iau prin surprindere. Sunt colegi medici pe care credeai că-i cunoști – însă te surprind cu o lucrare care le dezvăluie o față neștiută…”, a recunoscut doctorul Gavrilaș Mureșan.

Separat de fiecare lucrare prezentată și urmată de câte o discuție – doctorul Gavrilaș Mureșan și-a dorit să organizeze și o dezbatere, despre sarcină și bolile asociate ei: „Nu a fost regizat absolut nimic, am prezentat eu date generale despre această temă, și i-am invitat pe specialiștii din sală să-și spună părerea – cardiologi, gastroenterologi și alții.. S-au creat niște discuții atât de aprinse, încât n-am mai putut merge la masa festivă… De la ora 19 până spre 21.00 am tot stat la discuții iar tema i-a prins foarte mult…

O recunoaștere și o apreciere față de medicii din Bistrița-Năsăud

Toate congresele și manifestările științifice cu puncte de educație continuă, cum a fost și Forumul Medical Bistrițean, presupun o taxă de participare. La Zilele Medicale Bistrițene taxa de participare a fost 150 de lei de persoană.

Dar la alte manifestări taxa ajunge până spre 200 de euro – a mai precizat Gavrilaș Mureșan.

Noi am vrut de la început ca participarea să fie gratuită, ne ajută și unii sponsori, contribuim și noi cu o parte substanțială, nu este tocmai simplu – însă o considerăm o recunoaștere necesară față de munca pe care o depun colegii noștri – medicii de familie și medicii specialiști. Le dăm astfel ocazia să ne arate preocupările lor, poate că îi și stimulăm… Cred că unii dintre medici au decis deja că vor pregăti o lucrare pentru ediția de anul viitor…

Care este cea mai mare satisfacție într-un asemenea Forum Medical?

Sunt multe lucruri pe care publicul larg nu le-ar înțelege – admite dr. Gavrilaș Mureșan, adăugând că au fost prezentate la Forum inclusiv lucrări de psihologie sau de recuperare medicală.

Este totuși o ruptură mare între ceea ce discută un grup de medici specialiști în meseria lor și ceea ce poate să înțeleagă o persoană de altă meserie… Dacă ar participa și publicul larg sau cei care au o meserie paralelă cu medicina – ar fi ceva similar cu a consulta internetul… Consultarea internetului de toată lumea, pe o anumită afecțiune sau situație medicală, este o eroare din start… Pentru că judecata unui om simplu nu poate fi aceeași și corectă cu judecata unuia care are un background medical solid și care înțelege ce scrie acolo…”, susține Gavrilaș Mureșan.

Lucrările prezentate la Forumul Medical Bistrițean se adresează unui număr restrâns de specialiști care dezbat teme peste media temelor medicale –  a admis doctorul Gavrilaș Mureșan.

Dar mie mi se pare că e bine așa. Mi se pare foarte frumos că ne întânim noi, doctorii din oraș, că ne vedem și ne mai împrietenim, mai schimbăm o vorbă… Mulți ne știm între noi doar după parafe… Asiști la prezentarea unei lucrări, autorul te convinge și îți dai seama că în viitor poți să-i trimiți cu inima împăcată anumiți pacienți, când va fi nevoie…

E important să ne cunoaștem, să avem încredere în noi… Suntem suficienți aici ca să putem să spunem lucruri esențiale pentru noi… acesta ar fi scopul, să avem ocazia să ne frământăm noi mințile aici, să dezbatem, să discutăm una alta…”, ne-a mai mărturisit directorul Sanovil, doctorul Gavrilaș Mureșan.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.