3.3 C
Bistrița
miercuri, februarie 4, 2026

OAMENI din BN – Lenuța Filipoi: „Muzica este viața mea”

Lenuța Filipoi s-a născut în Rodna, acum 28 de ani. Într-o familie iubitoare și muncitoare, care i-a fost alături din prima clipă în tot ceea ce a făcut.

„Am avut o copilărie foarte frumoasă și fericită. Mi-am ajutat familia la lucrul câmpului și la ce a mai fost nevoie. Dar școala a fost pe primul loc mereu. Și cântatul, bineînțeles…”, ne-a mărturisit Lenuța Filipoi.

A știut încă din copilărie care îi este menirea. „Am știut mereu că îmi doresc să cânt toată viața! La noi acasă se ascultă foarte multă muzică, în mod special muzică populară. Toți membrii familiei au voce. Doar că niciunul nu a avut oportunitatea de a merge la o școală de muzică, să continue pe acest drum…

Prima dată când Lenuța Filipoi a urcat pe scenă avea 7 ani. „Cu mulți ani în urmă, în Rodna se ținea Ziua Minerului. Era un spectacol la care participau toți rodnenii și nu numai. Acolo am cântat prima dată pe scenă. Cel mai interesant mi se pare că nu am avut emoții deloc. Eram tare „fâșneață”, așa îmi ziceau oamenii…”, își amintește solista de muzică populară.

Începutul a fost frumos și cu potențial. Avea susținerea familiei, dar cum a ajuns totuși o artistă atât de cunoscută?

Am avut un parcurs foarte frumos. A fost totul perfect aranjat de Doamne – Doamne, eu așa zic. Am avut parte de aprecierea și ajutorul multor oameni: Valeria Peter Predescu, Liviuța Istrate, Alexandru Pugna, Menuț Maximinian, Alexandru Pașcu, Ioan Simionca, Cristina Bălan și lista poate continua…

Acești oameni minunați sunt cei care au fost alături de mine de când am fost o pitică. M-au încurajat și m-au ajutat să mă formez ca artist. Le mulțumesc!

Nu dor lor, ci și tuturor celor care au contribuit la „Lenuța” de astăzi. Cei mai importanți sunt Dumnezeu și familia mea.

Am participat la foarte multe concursuri și peste tot am câștigat premiul întâi sau marele premiu.

Am fost membră a Ansamblului „Balada” și „Izvorul Someșului”. Împreună am urcat pe sute de scene atâta în țară cat și peste hotare…”, recunoaște Lenuța Filipoi.

Încet dar sigur, în câțiva ani, a devenit o artistă foarte cunoscută și iubită.

La evenimente am început să cânt din 2010. Prima dată am mers împreună cu ansamblul, pe urmă cu alți artiști. Iar după câțiva ani buni am început să iau evenimente singură. N-a fost ușor nicio secundă, dar îmi plăcea extrem de mult! Nu mă vedeam făcând altceva. Cântatul a fost, este și va fi viața mea!

Muzica de fapt înseamnă toată viața mea! Cu muzica m-am născut, am copilărit, am crescut și am devenit cine sunt…”, ne-a mărturisit Lenuța Filipoi.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.