-0.9 C
Bistrița
vineri, decembrie 6, 2024

Omul de afaceri Marius Negrea scapă de închisoare! Faptele s-au prescris

Judecătorii Curții de Apel Cluj au fost nevoiți să dispună încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Marius Negrea, condamnat la un an de închisoare cu executare. Asta după ce faptele s-au prescris.

În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Cluj l-a scăpat definitiv de închisoare pe dezvoltatorul imobiliar Marius Negrea. Acesta a fost trimis în judecată în 2018, iar în 2020 a fost condamnat la un an de închisoare cu executare.

Potrivit Gazeta de Bistrița, Negrea ar fi putut obține o sentință cu suspendare, însă acesta nu a fost de acord cu prestarea muncii în folosul comunității, astfel că pedeapsa a rămas închisoare cu executare. Negrea a contestat însă decizia, iar zilele trecute s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj.

„Admite apelurile declarate de inculpaţii N V M şi M E împotriva sentinţei penale nr. 1654 din 18 decembrie 2020 pronunţată de J B, sentinţă pe care o desfiinţează şi pronunţând o nouă hotărâre: În temeiul art. 16 alin. 1 lit. f Cpp dispune încetarea procesului penal privind pe inculpații N V M trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control prev. de art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.”, se arată în sentința dată de Curtea de Apel Cluj.

Art. 16 alin 1, lit f din Codul de Procedură Penală, la care fac referire judecătorii presupune prescripția faptei.

Vă reamintim faptul că în 2015, Poliția Locală a municipiului Bistrița l-a amendat pe Marius Negrea cu 10.000 de lei pentru blocul construit pe strada Crinilor. Aceștia au constatat că omul de afaceri nu a respectat autorizația de construire pentru imobil.

Odată cu aplicarea amenzii, Poliția Locală a dispus și oprirea lucrărilor, însă dezvoltatorul a continuat lucrările. Atunci, agenții i-au făcut și plângere penală, care ulterior s-a transformat într-un dosar penal.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Pai DA,
    S-au prescris, oare de ce nu ne mira acest lucru?
    Am citit că a primit un an și patru luni de închisoare un bătrân care a tăiat un lemn uscat din pădure sa se încălzească.
    Bravo judecătorilor cu pensii speciale.

  2. Repet.
    Un bătrân a luat un an și 4 luni de pușcărie pentru că a tăiat un copac uscat din pădure sa se încălzească iar aceste fapte se prescriu.
    Bravo judecătorilor cu pensii speciale.
    Mă întreb pentru alte construcții care nu respecta nimic ia primăria masuri?
    Sigur nu.
    Acolo sunt nearhitecti și bistrițencele.
    Dacă presa este imparțială poate postează acest mesaj.

  3. Să construim atunci!!! În parc,pe pietonal, în pădure, blocuri între case, case între blocuri,P+100.. să iasă banii domnule , că ei 💸💰💰 rezolvă orice,nu este nici o problemă că nu respectăm reguli și legi și nici că distrugem fața orașului. Arhitect și constructori mâna n mâna.. să curgă banii!!! Sttt… să nu trezim justiția , urmeaza MP !!! sau se prescrie???

  4. Urmează pe naiba.
    O scapă și pe ea tara Olti.
    Haos este numele tau urbanism
    Făcut de nearhitecti cu stampilele altora dar fuduli și șmecheri.Alooo DNA.
    Dar mai au și tupeu.
    Văi de el oraș, dacă primarul asta nu ia atitudine orașul se degradează de tot.
    Până și Prundul Bargaului are promenadă pe malul raului iar primarul se lauda cu o parcare in Independentei fără un pic de spatiu verde sau copaci plantați.
    Ce dracu mai plătești arhitecți, fonduri europene și alte lăcuste?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: