18.8 C
Bistrița
luni, iunie 22, 2026

Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19, tratați acasă

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență în care este prevăzut faptul că românii infectați cu COVID-19 și vor fi asimptomatici sau au puține simptome, vor putea fi tratați la domiciliu, prin telemedicină.

Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare de COVID-19 vor fi tratați acasă, prin telemedicină, potrivit unei Ordonanțe de Urgență care a fost adoptată joi de Guvern.

Ordonanța prevede că pacienții vor fi tratați la domiciliu prin telefon, iar aceștia trebuie să țină legătura cu medicul de familie care le va prescrie tratamentul, le va spune dacă este sau nu nevoie să-l ia și, foarte important, va trebui să-i monitorizeze, pentru că medicul de familie va decide dacă este sau nu nevoie de internare în caz că starea pacientului se înrăutățește.

Totodată, Nelu Tătaru, ministrul Sanătății a declarat că DSP și Poliția ar putea să-i verifice la domiciliu pe cei care sunt tratați acasă, pentru că vor autoritățile să știe dacă sunt sau nu respectate condițiile de izolare.

În textul aceleiași ordonanțe de urgență se specifică și faptul că părinții pot cere zile libere de la serviciu ca să stea cu copiii care învață online. Despre acest subiect puteți reciti în materialul de mai jos:

Părinții vor putea sta acasă cu copiii cu 75% din salariu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: