14.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Paradoxul culegătorilor de ciuperci și fructe de pădure: încurajați să adune aurul pădurii, dar amendați pentru că intră în pădure

Mai multe persoane au fost amendate după ce au intrat cu mașina în pădure, la cules de ciuperci și afine. Au fost prinse de jandarmi în urma unei sesizări.

Jandarmii montani din Colibița au fost anunțați că pe drumul forestier Repedea, în zona numită Tănoguri, au intrat ilegal mai multe mașini.

Jandarmii montani au depistat la fața locului patru autoturisme aflate pe raza fondului cinegetic, încălcându-se astfel prevederile legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Jandarmii au depistat 12 persoane care recoltau produse nelemnoase – afine și ciuperci, încălcându-se astfel prevederile legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Bistrița.

Pentru prezența mașinilor în fondul cinegetic, oamenii au primit amenzi în valoare de 4.000 de lei. Totodată, jandarmii au aplicat și 8 avertismente scrise pentru recoltarea ilegală de ciuperci și afine.

În mod absolut paradoxal, la nivel de discurs, culegătorii de fructe de pădure sunt încurajați, în scopul valorificării acestora. Pe de altă parte, însă, dacă sunt prinși asupra faptului primesc amenzi. Totul pare a fi rezultatul legislației neclare și neclarificate în ultimii 30 de ani.

 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Pe bieți oameni care culeg ce da Domnul îi amendează. Dar pe hoții care cară lemnul fără acte îi lasă inpace. Asta face politia, jandarmeria română

  2. Stirea asta e cu bătaie lungă,inseamna ca se pregateste ica o lege cere sa-i favorizeze pe stapanii nostrii austrieci si nemti,deiarece ei sunt cei mai mari proprietari de padure dupa Romsilva,ei,strainii,sunt detinanatorij muntilor dar nu se spune nimic nici in presa scrisa nici la tv,. Ong urile si asazisii activisti le fac jocurile prin devierea atentiei de aceasta adevarata deromanizare a industriei de profil,platiti fiind de ei si uite asa tu romane te agiti ca fura conationalii tai cate o carca de lemne iar prin spate muntii isi schimba proprietarul intrand in Schengen fara votul ,,binefăcatorilor nostrii,, si fara ca tu sa ai drept de veto…Dormi linistit,ausyriacul vegheaza!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.