11.2 C
Bistrița
sâmbătă, mai 4, 2024

Paul Danci, elevul Colegiului „Liviu Rebreanu” vrea să pună Bistrița pe harta GLORY, cea mai tare competiție de kickboxing. Are deja un palmares impresionant

A iubit sportul de mic, iar de la vârsta de 13 ani s-a dedicat kickboxingului. Are deja numeroase medalii, cupe și centuri. A fost vicecampion mondial la categoria sa, în 2022. A câștigat competiții naționale, iar vineri a obținut cupa la prima sa competiție la profesioniști. „Au fost cele mai lungi minute din viața mea”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Paul Danci. Deși dedicat sportului, Paul a absolvit clasa a XI-a la CN „Liviu Rebreanu” cu media 9,21.

Încă de la vârsta de 7 ani a început să practice sportul de performanță. A fost campion național la Taekwondo, sport la care a renunțat după doi ani și jumătate.

Îmi doream ceva mai mult. Am practicat și alte sporturi și apoi, pe la vârsta de 12 ani, am luat o bătaie bună, în stradă. Și atunci tatăl meu m-a întrebat de ce nu mă îndrept spre un sport de apărare. Așa am ajuns la 13 ani să pornesc pe acest drum al kickboxingului. De cinci ani îl practic și îmi place enorm!”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Paul Danci.

Kickboxingul nu e un sport, e un stil de viață, susține Paul

Tânărul bistrițean s-a dedicat acestui sport cu totul. Pentru el nu e doar un sport, e un stil de viață.

Am două antrenamente pe zi, mai ales înainte de competiții. Pe lângă asta trebuie să am grijă la alimentație. Am nevoie de masaje, de antrenamente la sală ca să fiu în formă pentru antrenamentele de kickboxing.

În acest sport trebuie să te dezvolți pe mai multe laturi, nu doar să faci antrenamente. E un sport care te pune să te disciplinezi, e nevoie de tehnici, de strategie. Trebuie să dai tot, să faci sacrificii, dacă îți dorești să fii cel mai bun! Iar eu ASTA îmi doresc!”, a explicat Paul.

Pasiunea a crescut odată cu premiile și competițiile câștigate

Paul recunoaște că au fost și momente când ar fi fost tentat să se retragă. Dar „adevăratul gust” l-a prins la competiții.

Odată cu participarea la competiții am prins mai mult drag de acest sport. Am obținut foarte multe premii, foarte multe medalii și cupe, dar și patru centuri. Am luat locul II la Cupa Mondială din Spania, în 2022, am luat locul I la campionate naționale… Fiecare reușită m-a făcut să îmi doresc mai mult și mai mult!”, a explicat tânărul.

Zilele trecute, Paul Danci a câștigat CUPA în prima competiție la categoria profesioniști. S-a antrenat în Serbia, alături de sportivi de renume

Pentru al doilea an consecutiv, Paul Danci a fost plecat în Serbia, la un stagiu de pregătire intens, alături de nume mari din kickboxing. A fot „cerut” de antrenorii de acolo, reprezentând un adevărat potențial în acest sport.

Alături de SERGEJ MASLOBOJEV, campionul GLORY, în Serbia

Vineri, la Dej, am participat la prima mea competiție de profesioniști. Au fost trei runde a câte trei minute. Am avut emoții, la un moment dat nu îmi mai auzeam antrenorul. Am reușit totuși să îmi limpezesc mintea și să îmi dobor adversarul, câștigând astfel cupa. Au fost cele mai lungi minute din viața mea. Dar am câștigat! Și e doar începutul”, a povestit entuziasmat Paul.

Elev de nota 9 la Colegiul „Liviu Rebreanu”, Paul vrea totuși să se dedice sportului, o perioadă

A absolvit clasa a XI-a la secția germană Chimie – Biologie la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, de mâine fiind elev în clasa a XII-a. Deși îi place și să învețe, vrea să dea totul pentru sport.

Chiar dacă în acest sport nu e o limită de vârstă, atunci când ești tânăr ai șanse mai mari să câștigi. Eu trebuie să îmi iau revanșa la Cupa Mondială din Spania, unde anul trecut am obținut doar locul II. Vreau să devin cel mai bun atât național cât și mondial. TREBUIE să punem Bistrița pe harta Glory (n.r. competiție de kickboxing de anvergura Champions League din fotbal). Vreau să fiu cel mai bun! Și atunci, pentru o perioadă, vreau să dau totul în acest sport”, a povestit Paul Danci.

Îi admiră pe frații Stoica și pe Daniel Ghiță, urmărindu-i la toate competițiile.

Îmi place de ei pentru că au obținut rezultate extraordinare. Frații Stoica fac un spectacol incredibil, iar Daniel Ghiță are o forță în picioare extraordinară, făcând sportivi de renume să pară începători. Ce îmi place foarte mult la ei este faptul că sunt oameni, în primul rând. Sunt extrem de serioși, disciplinați și modești”, a explicat Paul.

Kickboxingul – un sport costisitor

Pentru a face performanță în acest sport, trebuie investit și financiar, nu doar în orele alocate antrenamentului. Iar cel mai înfocat suporter al lui e chiar tatăl său.

E un sport costisitor. Dar când am văzut că acesta este visul lui, l-am susținut. M-a impresionat ambiția lui. Pentru el, așa cum spunea, e un stil de viață. Nu contează că e vacanță, că e 1 mai, că e cald și nu mai e nimeni la antrenamente. El se antrenează constant.

Și apoi, a obținut mențiune, la final de a XI-a la Liviu. Ia și ore, ca să poată ține pasul, fiind nevoit uneori să lipsească de la cursuri pentru a merge la competiții. Dar a terminat cu 9,21. Și-atunci eu, ca părinte, cum să nu îl susțin?

Mai avem câțiva prieteni care ne sunt alături: Nicmar Danci, Gabriel Sighiartău și Marian Gal. Doar un echipament costă cam 3-4.000 de lei și ține jumătate de an, maxim. Am cumpărat odată o pereche de mănuși, a ținut două antrenamente. Plus toate celelalte care vin pe lângă. Apoi, pe lângă antrenorul Ionel Burduhos, investește foarte mult în el și Emilian Sîngeorzan și Shadi Akari. Sperăm ca și acest sport să fie recunoscut de autoritățile locale și județene. Pentru că e un sport care disciplinează, e un sport complex”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Ovidiu Danci, tatăl lui Paul.

Conform tânărului, kickboxingul e frumos. Dar dacă nu ești dispus să dai totul, nu are rost să te apuci de el.

E un sport fain! Dar dacă nu îți place, și nu ești dispus să dai totul, nu are rost! E și un sport riscant, dar care nu e??? Trebuie să fii dispus să faci sacrificii și să dai tot ce ai mai bun, dacă vrei să câștigi! Iar eu asta vreau: Să devin CEL mai bun, la toate nivelurile, national și mondial, și să punem Bistrița pe harta GLORY”, a concluzionat Paul Danci.

Despre reușitele lui Paul Danci, Bistrițeanul.ro a mai scris în articolele:

FOTO: Luptătorii bistrițeni au adjudecat două centuri și marele trofeu la Cupa Armenopolis

FOTO – Șapte din șapte: Toți luptătorii lui Burduhos, pe podium la competiția din Benidorm!

Luptătorii de la Profesional Fight Gym, din nou pe podium…!

PFG, „fabrică” de luptători! Băieții lui Burduhos se întorc cu medaliile la gât de la București

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: