19.8 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

Peste 60 de clădiri ale unor școli, încă fără autorizație sanitară. Ce problemă a identificat DSP BN în școli

Dintre cele 315 clădiri în care funcționează școli și grădinițe – 252 de clădiri au autorizație de funcționare din partea DSP Bistrița-Năsăud.

În acest moment, în nicio localitate din Bistrița-Năsăud nu se impune scenariul roșu, înainte de începerea anului școlar. Sunt într-adevăr câteva localități cu incidența între 1 și 3 infectări la mia de locuitori. „Dar este o situație discutabilă, pentru că e vorba despre localități unde sunt și centre de persoane vârstnice, care nu au interacționat cu comunitatea”, a precizat dr. Anca Andriţoiu, directorul executiv al DSP Bistriţa-Năsăud.

Deși în ghid se spune că se fac calcule săptămânale, noi urmărim situația în fiecare zi. În momentul în care vor apărea modificări semnificative, vom interveni. Deocamdată lucrurile sunt într-un echilibru”, a mai spus dr. Anca Andriţoiu.

Controalele DSP în scolile din județ au început încă din luna august. „Avem în evidenţă 315 clădiri, din care 304 de stat şi 11 particulare. În acest moment, autorizaţie sanitară de funcţionare au 252 de clădiri. 63 sunt fără autorizaţie sanitară de funcţionare. Motivele sunt bine ştiute: sunt clădiri vechi, sau şcoli care au toalete în curte. Sunt şcoli care se încălzesc cu sobe metalice sau şcoli care se află în proces de reabilitare”, a mai explicat dr. Anca Andrițoiu.

În momentul în care lucrările de reabilitare vor fi finalizate, conducerile școlilor se vor prezenta la DSP pentru autorizație.

Până acum au fost verificate 114 şcoli, a mai precizat directorul DSP Bistrița-Năsăud. „Colegii mei care au făcut verificarea au constat că în aceste şcoli există stocuri de dezinfectanţi pentru aproximativ o lună. Dar aproape toate şcolile au început proceduri de licitaţie. Sau încearcă să încheie acele acorduri-cadru prin care să le vină produsele la un anumit interval de timp”, a mai spus dr. Anca Andrițoiu.

Ce problemă a identificat DSP în timpul controalelor

Dr. Anca Andrițoiu a vorbit și despre o problemă identificată în școli, în timpul controalelor. „Sper să se rezolve. Este problema cu personalul auxiliar, care face curăţenie.

Până acum, personalul era cu jumătate de normă, cu un sfert de normă, dar nu credem că va fi suficient. Începerea anului şcolar în condiţii de pandemie presupune curăţenie dimineaţa, în pauze, după ce pleacă copiii, între schimburi. Va fi o activitate foarte intensă și va trebui ca acest personal să fie suficient pentru a putea realiza totul”, a mai subliniat dr. Andriţoiu.

Ce se întâmplă cu şcolile care nu sunt racordate la reţeaua de apă? „Sunt școli care au sursă de apă. Este vorba despre 29 de unități de învățământ. De zeci de ani de zile funcționează grădinițe în case particulare sau spații închiriate. Este asigurată sursă de apă peste tot. Deci apă există”, a precizat șeful ISJ Bistrița-Năsăud, prof. Mihai Mureșan.

O altă soluţie ar fi ca în aceste unități de învățământ să se folosească rezervoare de apă, cu robinet și cu pahare de unică folosinţă – a sugerat dr. Anca Andrițoiu.

Foto deschidere @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...