17.2 C
Bistrița
luni, august 3, 2026

Peste 900 de bistrițeni au cerut pensii internaționale în 2021

Bistrițenii care lucrează cu forme legale în străinătate pot beneficia de pensie internațională. Peste 900 astfel de cereri au fost depuse la Casa de Pensii în anul 2021.

În baza unor reglementări legislative, românii care lucrează cu forme legale în străinătate, pot beneficia de pensie, chiar și în România. La pensiile internaționale se iau în calcul perioadele în care solicitantul a lucrat într-o altă țară din UE.

Conform unui raport al Casei Județene de Pensii Bistrița Năsăud, numărul solicitărilor este în creștere. Anul trecut, 937 de bistrițeni au depus cereri pentru pensia internațională.

Cele mai multe cereri au venit din partea celor ce au lucrat în :

  • Spania (pol competent pentru provinciile Valencia și Alicante)
  • Italia
  • Germania
  • Austria
  • și, într-o măsură mai mică: Grecia, Franța, Ungaria, Israel, Moldova, Anglia, Luxembourg, Belgia, Irlanda, Norvegia, Elveția

Dintre cele 937 de solicitări au fost soluționate 623 de dosare.

În 2019, în cadrul unei vizite la Bistrița, Violeta Alexandru – pe atunci ministru al Muncii – declara că se va dedica sectorului „muncii / pensiilor internaționale”.

VIDEO – Ministrul muncii, la Bistrița: Vreau să rezolv problema pensiilor internaționale și a copiilor cu părinți plecați în străinătate

Sanda Vișan, directorul Casei de Pensii BN declara în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural că „numărul acestui tip de solicitări va crește tot mai mult. Asta deoarece tot mai mulți bistrițeni lucrează în străinătate”.

Numărul locurilor de muncă disponibil peste graniță a crescut simțitor, mai ales în pandemie, când țările europene s-au văzut fără mână de lucru.

Munca în străinătate, pe timp de pandemie: Cum a crescut cererea de joburi în agricultură și cu 20%

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...